Parlamentarii de toate culorile şi-au dat mâna în războiul cu copia „xerox”. Vor s-o elimine! Mai clar, dacă o persoană se duce la ghişeu, iar funcţionarul îi cere copii ale unor avize sau alte documente care au fost emise de administraţia publică, acest lucru e interzis.

Cel mai greu dosar pe care l-a depus antreprenorul Teodor Frolu la o instituţie a avut 100 de kilograme. „La o licitaţie de acum doi ani a trebuit să depunem, nu glumesc, 100 de kilograme de hârtie. Atât cântăreau dosarele de hârtii cerute”, spune el.

Timp, bani şi multe resurse. Atât cheltuie un antreprenor în relaţia cu statul. Antreprenorii aşteaptă demult această simplificare.

„Hârţogăria asta înseamnă bani, înseamnă timp, înseamnă pierderea unor resurse. De fapt, trebuie să fie înlocuite cu un sistem integrat ca această informaţie să circule în secolul XXI, în mod direct, online. Lucrul ăsta va îmbunătăţi foarte mult şi va uşura, într-un fel, munca tuturor, înclusiv a administraţiei locale”, consideră Teodor Frolu.

Totuşi, mai e mult până departe. Dacă eliminăm copia xerox, trebuie să punem ceva în loc. Fostul şef al Autorităţii pentru Digitalizare, Sabin Sărmaş,  enumeră scenariile de înlocuire a hârtiilor.

„Unul în care copia poate fi eliminată pentru că informaţia redundantă nu-şi are sensul. E o cutumă. Va dispărea imediat. A doua situaţie în care funcţionarul public verifică, în momentul în care vine o persoană la ghişeu, informaţia într-un sistem electronic. Şi a treia ar fi cea în care avem sisteme interconectate. Toate dosarele îţi provoacă, aşa, o stare de anxietate. Cred că am încercat-o cu toţii la ghişeu când mergi, te uiţi la funcţionar şi te rogi ca nu cumva să-ţi spună că-ţi lipseşte vreo copie”, spune Sabin Sărmaş.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/fotojet-3-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/fotojet-3-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Parlamentarii de toate culorile şi-au dat mâna în războiul cu copia „xerox”. Vor s-o elimine! Mai clar, dacă o persoană se duce la ghişeu, iar funcţionarul îi cere copii ale unor avize sau alte documente care...