Poreclit „Săgeata Carpaţilor”, fostul dinamovist a ţinut să îi încurajeze pe tricolorii români.

„Jocurile Olimpice sunt cea mai mare realizare din cariera mea. În 1964, dacă nu mă lăsa clubul (la JO, n.r.), cred că mă lăsam eu de fotbal. Păi, e competiţia sportivă supremă, atmosfera şi experienţa aceea te dezvoltă ca fotbalist! O şansă unică în viaţă… După jumătate de secol, vă ţin pumnii băieţi”.

Mesajul lui Ion Pârcălab face referire în special la faptul că o mare parte din jucătorii doriţi de selecţionerul Mirel Rădoi la naţionala olimpică U23 nu au fost lăsaţi de echipele de club să participe la Jocurile Olimpice.

Ion Pârcălab avea 23 de ani când a participat, în 1964, la Jocurile Olimpice găzduite tot de capitala Japoniei, Tokyo.

România a ocupat atunci locul 5, Pârcălab marcând în primul meci, cel câştigat cu 3-1, împotriva Mexicului, şi în ultimul, cel pentru locurile 5-6, împotriva Iugoslaviei, câştigat cu 3-0.

El a fost unul dintre puţinii jucători români cărora regimul comunist le-a permis să evolueze în străinătate, Pârcălab fiind component al echipei Nimes Olympique, timp de trei sezoane, între 1970 şi 1973.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/ion-parcalab.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/ion-parcalab-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poreclit „Săgeata Carpaţilor”, fostul dinamovist a ţinut să îi încurajeze pe tricolorii români. „Jocurile Olimpice sunt cea mai mare realizare din cariera mea. În 1964, dacă nu mă lăsa clubul (la JO, n.r.), cred...