Imaginea articolului Fară mască şi distanţare socială în Marea Britanie. Când vor intra in vigoare noile măsuri.  Anunţul lui Boris Johnson

Fară mască şi distanţare socială în Marea Britanie. Când va întra in vigoare. Anunţul lui Boris Johnson

Purtarea măştii nu va mai fi obligatorie în locurile publice închise din Anglia începând cu 19 iulie, a anunţat luni (5 iulie) premierul britanic Boris Johnson, care intenţionează să ridice ultimele restricţii anti-Covid la acea dată, informează Le Figaro.

 

„Vom pune capăt (…) obligaţiei legale de a purta o mască”, a anunţat liderul conservator într-o conferinţă de presă, anunţând că nici distanţarea socială nu va mai fi obligatprie, măsuri contestate pe fondul creşterii numprului de cazuri atribuite variantei Delta.

 

Conform planurilor, cluburile de noapte vor fi redeschise şi nu vor exista limite privind numărul de locuri.

 

„Trebuie să fim sinceri cu noi înşine că, dacă nu ne putem redeschide societatea în următoarele săptămâni, când suntem ajutaţi de sosirea verii şi de vacanţele şcolare, atunci trebuie să ne întrebăm când vom putea să ne întoarcem la normal?” a spus Boris Johnson. 

 

 Boris Johnson stabileşte politica de sănătate pentru Anglia, dar nu şi pentru Scoţia, Ţara Galilor sau Irlanda de Nord.

 

Marea Britanie este pe locul şapte în lume la numărul de morţi din cauza COVID-19.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...