„În urma unui control efectuat de o echipă desemnată de ministrul Economiei a fost identificată la SC Iprochim SA o serie de neconformităţi legate în principal de încheierea şi derularea unor contracte închiriere a unor spaţii (teren şi construcţie) aflate în proprietatea societăţii din subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Aceste contracte au fost semnate în luna iunie 2011, de către factorii decizionali de la acea vreme, pentru o perioadă de 10 ani, angajând astfel, societatea într-o relaţie contractuală defavorizată sub mai multe aspecte, în special cu privire la preţul la care au fost închiriate bunurile societăţii respectiv 0,1 euro pe metrul pătrat pentru teren şi 0,6 euro pe metrul pătrat pentru clădire”, anunţă iInisterul Economiei.

Spaţiile sunt pe Calea Plevnei, unde preţul aproximativ de închiriere în zonă varia, în 2011, între 4 şi 8,5 euro pe metrul pătrat în clădire.

„Părţile au estimat că la data semnării contractului suprafaţa utilă a spaţiului închiriat era de 3.000 de metri pătraţi suprafaţă utilă, însă suprafaţa exactă, urma să fie determinată exact, printr-o expertiză. Astfel, la încheierea contractelor respective, conducerea nu a urmărit introducerea unor clauze, care să apere interesul legitim al societăţii, mai cu seamă că acest Institut îşi desfăşoară activitatea ca societate pe acţiuni, ce ar fi trebuit să se orienteze spre maximizarea profitului, în scopul eficientizării activităţii şi a creşterii valorii activelor deţinute. Societatea comercială care a obţinut spaţiile respective s-a obligat la efectuarea unei investiţii în cuantum de 756.000 de euro în termen de 5 ani, constând în lucrări de amenajare, decopertări, demolări, refacerea instalaţiilor etc. Cu toate acestea, la finalizarea lucrărilor respective s-a constatat de către Corpul de control lipsa diligenţelor depuse de SC IPROCHIM SA, prin nedesemnarea unor persoane, care să constate pe baza unui proces verbal realitatea/valoarea lucrărilor de amenajare/renovare efectuate de locatar”, potrivit comunicatului de presă.

Conform sursei citate, IPROCHIM SA şi-a asumat un raport de expertiză încheiat de un expert cooptat la solicitarea şi pe cheltuiala locatarului investitor, şi implicit consecinţele juridice generate de aici.

„Aspectele constatate cu privire la încheierea/conţinutul/derularea acestor contracte fac obiectul formulării unei sesizări penale ce va fi înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 291 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest context, constatările ce vizează aspectele de natură penală nu pot face obiectul informării de presă, întrucât faza de urmărire penală este o fază nepublică a procesului penal în conformitate cu prevederile art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală”, se menţionează în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0014191763.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0014191763-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„În urma unui control efectuat de o echipă desemnată de ministrul Economiei a fost identificată la SC Iprochim SA o serie de neconformităţi legate în principal de încheierea şi derularea unor contracte închiriere a unor spaţii...