Pompierii au fost sesizaţi la ora 1.52, la 112, cu privire la producerea unui grav accident rutier pe raza localităţii Drăgăneşti Vlaşca, potrivit ISU Teleorman.

În accident au fost implicate un microbuz în care se aflau opt persoane şi un TIR ce transporta produse electrocasnice.

La faţa locului, forţele de intervenţie au constatat faptul dintre cei opt pasageri ai microbuzului, trei au murit, doi se aflau în stare gravă, iar alţi trei erau încarceraţi, cu multiple traumatisme.

„Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, victimele au fost eliberate rapid din caroseria deformată şi predate echipajelor medicale. Patru dintre cele opt victime au fost transportate la spital, în stare comatoasă, cu multiple traumatisme, iar una a fost asistată medical la faţa locului”, a transmis ISU Teleorman.

Şoferul TIR-ului, conştient şi cooperant, fără leziuni grave, a refuzat transportul la spital.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului s-au deplasat şase echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare grea, o maşină de stingere cu apă şi spumă, trei ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM), cinci echipaje medicale din cadrul SAJ Teleorman şi mai multe echipaje de poliţie.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/accident.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/accident-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pompierii au fost sesizaţi la ora 1.52, la 112, cu privire la producerea unui grav accident rutier pe raza localităţii Drăgăneşti Vlaşca, potrivit ISU Teleorman. În accident au fost implicate un microbuz în care...