Printre acuzaţi se numără Cardinalul Angelo Becciu, precum şi foşti şefi ai unităţii de informaţii financiare a Vaticanului şi doi brokeri italieni implicaţi în cumpărarea de către Vatican a unei clădiri într-o zonă de lux din Londra.

Becciu, pe care Papa Francisc l-a demis anul trecut şi care şi-a clamat mereu inocenţa în timpul unei investigaţii de doi ani, a devenit cel mai înalt oficial al Vaticanului pus sub acuzare pentru presupuse infracţiuni financiare.

Conform legii bisericeşti, Papa a aprobat personal decizia judecătorului de a-l investiga şi acuza pe Becciu. Acuzaţiile includ delapidare şi abuz în serviciu.

Brokerii italieni Gianluigi Torzi şi Raffaele Mincione au fost inculpaţi pentru delapidare, fraudă şi spălare de bani. Torzi, pentru care magistraţii italieni au emis un mandat de arestare în aprilie, a fost de asemenea acuzat de extorcare. Ambii au negat acuzaţiile.

Patru companii asociate cu inculpaţi individuali, două din Elveţia, una din Statele Unite şi una din Slovenia, au fost de asemenea puse sub acuzare.

Procesul urmează să înceapă pe 27 iulie la Vatican, se arată într-un comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/61997355.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/61997355-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Printre acuzaţi se numără Cardinalul Angelo Becciu, precum şi foşti şefi ai unităţii de informaţii financiare a Vaticanului şi doi brokeri italieni implicaţi în cumpărarea de către Vatican a unei clădiri într-o zonă de lux din...