Ludovic Orban a spus, la şedinţa de alegeri a conducerii PNL Iaşi, că vrea să felicite organizaţia pentru că a reuşit să câştige funcţia de preşedinte al Consliului Judeţean Iaşi cu Costel Alexe şi pe cea de primar al Iaşului, prin Mihai Chirica.

În prezent, cei doi sunt autosuspendaţi din partid, pentru că sunt cercetaţi în dosare de corupţie.

„Vreau să vă felicit, de asemenea, pentru faptul că PNL a câştigat alegerile atât pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, cât şi pentru funcţia de primar a municipiului Iaşi. Chiar dacă nu sunt prezenţi în sală, vreau să-i salut (pe Mihai Chirica şi Costel Alexe – n.r.). (…) În sinea mea, sunt convins că sunt nevinovaţi şi aştept cu nerăbdare, dar şi cu încredere, ca instanţa să le facă dreptate şi să arate cu adevărat care este adevărul”, a spus Orban.

Orban a avut şi un atac la Florin Cîţu, care a spus că Alexandru Muraru, cel care a candidat şi a şi fost ales în funcţia de preşedinte al PNL Iaşi, face parte din „echipa câştigătoare” a sa. Orban a spus că şi el îl susţine pe Muraru, dar organizaţia rămâne la Iaşi.

„Şi eu îl susţin pe Alex Muraru, care este singurul candidat la funcţia de preşedinte al PNL Iaşi. Sigur că eu nu pun în contul meu filiala Iaşi (…). Filiala Iaşi va rămâne a dumneavoastră şi Alex Muraru o să fie preşedintele filialei PNL Iaşi”, a mai spus Orban.

CITEŞTE ŞI: Orban şi Cîţu, faţă în faţă la alegerile din PNL Iaşi. Premierul, critic la adresa liderului liberal

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7665290-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7665290-mediafax-foto-andreea-alexandru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ludovic Orban a spus, la şedinţa de alegeri a conducerii PNL Iaşi, că vrea să felicite organizaţia pentru că a reuşit să câştige funcţia de preşedinte al Consliului Judeţean Iaşi cu Costel Alexe şi pe cea...