Dezbaterea despre rolul părinţilor fondatori ai oraşului Amsterdam în comerţul cu sclavi se desfăşoară de ani de zile, dar a câştigat mai multă atenţie pe fondul protestelor care au urmat morţii lui George Floyd în Minneapolis.

„Este momentul să gravăm marea nedreptate a sclaviei coloniale în identitatea oraşului nostru. Cu o recunoaştere necondiţionată”, a spus primarul Femke Halsem.

În trecut, guvernul olandez şi-a exprimat profund regretul pentru rolul istoric al naţiunii în sclavie, dar nu a emis scuze oficiale. Premierul Mark Rutte a declarat anul trecut că o astfel “de scuză” ar putea polariza societatea.

O comisie independentă care a discutat problema în ultimele luni a emis joi un raport în care sfătuia guvernul central să îşi ceară scuze, spunând că „va ajuta la vindecarea suferinţelor istorice”.

Femke Halsema a spus că istoria aruncă o umbră care ajunge până în zilele noastre.

“Oficialii oraşului şi elita conducătoare, în foamea lor de profit şi putere, au participat la comerţul cu oameni, făcând acest lucru printr-un sistem de opresiune bazat pe culoarea pielii şi pe rasă”, a spus ea.

Scuzele au venit în timpul unei ceremonii anuale care a marcat abolirea sclaviei în coloniile olandeze din Surinam şi Antilele olandeze la 1 iulie 1863. Aniversarea este acum cunoscută sub numele de Keti Koti, care înseamnă lanţuri rupte.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/1000fsd.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/1000fsd-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dezbaterea despre rolul părinţilor fondatori ai oraşului Amsterdam în comerţul cu sclavi se desfăşoară de ani de zile, dar a câştigat mai multă atenţie pe fondul protestelor care au urmat morţii lui George Floyd în Minneapolis....