„Există deja un pilot şi sunt colegi cu iniţiativă, nu e o iniţiativă instituţionalizată a ministerului, ci o serie de colegi au demarat la nivelul evaluării pentru clasa a şasea, acest proiect pilot, evaluări la matematică, ştiinţe, cărora să le fie alocat câte un cod pe fiecare item şi să fie culese rezultatele pe fiecare item. În aşa fel încât ai o imagine cât mai clară asupra a ce n-a mers şi ce a mers bine pentru a putea vedea ce trebuie să faci pe viitor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Acesta a spus că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple şi la evaluările de la clasele a doua, a patra şi la Evaluarea Naţională.

„În momentul în care, analizând pe fiecare item în parte, vezi că elevii sunt deficitari pe acele competenţe, ştii că trebuie să te concentrezi mai departe în procesul de îmbunătăţire a predării tocmai pe acele competenţe. Asta s-a făcut la clasa a şasea. Îmi doresc să se facă la anul şi la a doua, a patra, a şasea şi la Evaluarea Naţională. Dacă tot am introdus acest sistem apropiat de Bologna, cu acest barem fragmentat în care se punctează fiecare răspuns bun sau greşit din partea elevilor, următorul pas ar fi corectarea informatizată la nivel de itemi”, a mai spus ministrul Educaţiei.

El a precizat că lucrările completate de candidaţi vor fi scanate în faţa acestora.

„Profesorii corectori vor corecta online fără să se mai cunoască între ei, deci elimini de tot subiectivismul. În momentul în care ai diferenţe mai mari de jumătate de punct, softul semnalează că trebuie să intervină alţi doi corectori”, susţine Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă acest lucru se va putea întâmpla într-un an, acesta a răspuns. „Da, într-un an. Am dreptul să fiu optimist”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0616202330.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0616202330-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Există deja un pilot şi sunt colegi cu iniţiativă, nu e o iniţiativă instituţionalizată a ministerului, ci o serie de colegi au demarat la nivelul evaluării pentru clasa a şasea, acest proiect pilot, evaluări la matematică,...