”Majoritatea marilor filozofi au avut acest viciu”

În 16 aprilie 1965, locotenentul de Securitate Achim Victor semnala superiorilor iniţiativa a opt studenţi de la căminele Grozăveşti din Capitală, majoritatea de la Facultatea de Filozofie, de a iniţia un  ”club al homosexualilor”. Iniţiativa insolită în acele timpuri, cînd homosexualitatea era pedepsită de codul penal, se bucurase de asentimentul unui grup tot mai larg, în jumătate de an aderînd la ”grup” şi alţii – numărul total al celor intraţi în vizorul Securităţii ajunsese la 23 de studenţi. Drept care Achim Victor, cel care în 1989 ajunsese colonel şi conducea sectorul ”Artă – Cultură” de la Securitatea Municipiului Bucureşti, fiind binecunoscut scriitorimii române, ”polarizată” la Restaurantul Uniunii Scriitorilor de la Casa Vernescu din Bucureşti, înainta un raport, pentru ca aceştia să fie anchetaţi şi împotriva lor să se ia măsuri, mergînd de la simpla ”avertizare” şi pînă la unele mai drastice, după caz. Raportul a fost aprobat de superiori.

Achim relatează în raportul său din aprilie 1965 că din investigarea a trei ”elemente ce sînt urmărite prin dosarele de verificare”, şi anume “Filozoful”, ”Idealistul” şi “Craioveanu”, adică Traian Stelian Vaşar, în vîrstă de 20 de ani, născut la Curtici, raionul Arad, Ioan Nicolescu, de aceeaşi vîrstă, originar din Buzău şi Ştefan Nicolici din Slatina, de 23 de ani, toţi trei ”studenţi în anul II la Filozofie, domiciliaţi în complexul studenţesc Grozăveşti din Splaiul Independenţei nr.204”. A rezultat că ei au grupat în jurul lor alţi colegi căminişti, cu care poartă ”discuţii ostile regimului”. Dar primul fapt semnalat nu era acesta.

Locotenentul Achim Victor arată că ”dosarul a fost deschis pe baza unor materiale informative, obţinute de organele noastre, din care rezulta că sus-numitul Vaşar Traian Stelian, împreuna cu un grup de colegi” (opt la număr) au hotărît să înfiinţeze un club al homosexualilor, ţinînd cont de faptul că majoritatea marilor filozofi au avut acest viciu”. E drept, justificarea lor e puţin diferită de cea din zilele noastre, a celor de la USR-PLUS, care socoteşte în politica sa că sprijinind homosexualitatea şi chiar răspîndirea ei în rîndul minorilor, apără drepturile omului.

Dar asta nu era totul. Tînărul filozof Traian Vaşar ”în discuţiile ce le poartă cu colegii, se manifestă duşmănos privind relatiile ţării noastre cu ţările legărului socialist şi lupta popoarelor din colonii pentru eliberare. În luna iunie a anului 1964, Vaşar Traian Stelian a propus mai multor colegi să organizeze o manifestaţie a studenţilor, în semn de protest impotriva politicii U.R.S.S. faţă de ţara noastră şi, în acelaşi timp, o manifestaţie de simpatie la Ambasada americană. De asemenea, cerîndu-se încadrarea informativa a obiectivului în perioada vacantei de vară la domiciliu, Direcţia Regionala a M.A.I. Banat ne comunică faptul că Vaşar Traian Stelian şi faţă de agentura lor s-a exprimat că studenţimea din Bucureşti este pe punctul de a organiza manifestaţiile amintite mai sus”.

În condiţiile tensionate politic, ale ”declaraţiei din aprilie” 1964  a Partidului Muncitoresc Român, prin care se făcea un prim pas de desprindere de sub tutela Moscovei şi apropiere de China lui Mao şi de comunismul asiatic, cît şi de circumstanţele cu totul speciale ale bolii şi decesului lui Gheorghe Gheorghiu -Dej, ceea ce a prilejuit declanşarea luptei pentru succesiune în partid, Securitatea nu putea lăsa de izbelişte o asemenea iniţuativă, care ameninţa să toarne gaz pe foc. 

 

”Clubul homosexualilor”, pepinieră de informatori ai Securităţii

Discuţiile privind crearea unui ”club al homosexualilor” erau mai vechi în rîndul apropiaţilor lui Vaşar. Ele au precedat ”dezbaterile politice”, aşa cum îi relata securistului Achim Victor agentul să informator ”Dinuţ Marin”, tot un student căminist, care ”semnala” următoarele, ”în legătură cu manifestările studentului Vaşar Stelian: încă din anul 1, împreună cu un grup de colegi cu care ulterior va purta şi discuţii duşmănoase, a iniţiat înfiinţarea unui club al homosexualilor. În sprijinul acestei idei, fiecare venea cu amănunte, prin care explicau necesitatea acestei perversiuni sexuale, in aşa măsură încît au reuşit să trezească la o parte din membrii acestui grup dorinţa de a trece la punerea în practică a celor discutate (s.n.)”.

Nu ştim, nu ştia nici Securitatea dacă studenţii filozofi de la mijlocul anilor ’60 au ajuns să practice homosexualitatea în căminele Grozăveşti. Aşa cum nu ştim nici dacă în rîndul celor şase votanţi, europarlamentari români, ai Rezoluţiei iniţiată de croatul Predrag Matić există adepţi ai ei, sau aceştia sînt numai ”membri simpatizanţi”.

În cazul studenţilor de la Filozofie de la mijlocul anilor ‘60, precursori ai discursului pro-homosexualitate al USR-PLUS, ”din modul cum puneau problemele şi argumentele ce le foloseau, în scopul ideii discutate, se poate trage concluzia că aceste elemente sînt capabile să treacă la punerea în practică a acestor idei”.

Ceea ce, în planurile Securităţii, îi oferea acesteia un atu: strîngerea cu uşa a studenţilor, ameninţaţi de o posibilă condamnare de drept comun pentru homosexualitate, de a deveni agenţi ai poliţiei secrete comuniste şi a-şi urmări colegii, să vadă ce ”discuţii duşmănoase” mai poartă. Ceea ce tînărul şi promiţătorul locotenent Achim Victor a şi făcut, recrutînd mai mulţi informatori dintre studenţii care participaseră la discuţiile despre înfiiţarea ”clubului homosexualilor”, care raportau că ”obiectivelor urmărite, cît şi elementelor din anturajul lor, nu le scapă nici un eveniment pe care să nu-l comenteze, în lumina concepţiilor lor”.

Nimic nou sub soare, dacă e să luăm în considerare prolifica activitate pe ”social-media” a celor de la USR-PLUS, din prezent.

În 1964, în dosarele de urmărire informativă deschisă de Securitate pornind de la iniţiativa ”clubului homosexualilor” , au fost recrutaţi din acest ”club” şi lucrau pentru locotenentul Achim agenţii-informatori ”Popescu Adrian”, ”Dinuţ Marin” (în ”Filozoful” şi ”Craioveanu”), ”Florian Mugurel”, ”Ştefan Dumitrache” şi ”Valentin” (în acţiunea ”Idealistul”). De asemenea, ”obiectivul din dosarul Craioveanu a fost pus de două ori în supraveghere operativă” (a fost supus filajului – n.n.), arăta în raportul său din aprilie 1965 Achim Victor.

Ceea ce au descoperit informatorii locotenentului de Securitate era însă de-a dreptul îngrijorător: cel mai apropiat colaborator şi ”confident” al lui Traian Stelian Vaşar, iniţiatorul mişcării era nimeni altul decît studentul Turcu Mihai, ”care este şi locţiitor de secretar al comitetului U.T.M. pe facultate”. Şi că ”în ultima perioada de timp, Vaşar, impreuna cu Turcu Mihai şi Nicolae Octavian, poartă o serie de discuţii mai intime, fără a relata şi la alţii problemele ce le discută: Susnumiţii se mai laudă faţă de alţi colegi că, la diferite cercuri ştiinţifice la care participă se ridică şi se pun întrebări tari care, în ultimă analiză, au un conţinut duşmănos”.

Dar, spre deosebire de urmaşii lor de la USR-PLUS, care fac politică la nivel înalt, grupul tînărului student la filozofie Traian Stelian Vaşar n-a apucat să facă practic nimic, în afară de a purta ”discuţii duşmănoase” şi a pune întrebări incomode la seminarii şi cercuri de dezgateri. ”Deşi elementele din anturajul lui Vaşar, împreună cu ei, şi alţii îşi exprimau dorinţa de a organiza o manifestaţie pentru a exprima poziţia lor antisovietică (prilejuită de publicarea ”Planului Valev” al CAER, prin care României îi era hărăzită soarta -actuală-, ”bătută în cuie” la Bruxelles, de furnizor de materii prime agricole – n.n.), totuşi nu au trecut la fapte, considerînd că nu se ştie ce urmări ar avea, în sensul că această ieşire în stradă ar putea fi folosită de curentul prosovietic din conducerea de stat şi partid, pentru a readuce politica la vechiul curs, însă definitiv nu s-a renunţat la această idee”.

”Precursori” nu numai al politicii de înnoire a marxismului ateist şi de încurajare a homosexualităţii, dar şi al unor interpretări date de Securitate celor petrecute în 1989, la căderea comunismului în România, încă din 1964, ”Vaşar Stelian, împreună cu elementul cel mai apropiat de el, Turcu Mihai”, răspîndeau inclusiv diferite zvonuri în rîndul studenţilor, cum ar fi acela că Uniunea Sovietică urmează sa trimită trupe de şoc la Bucureşti, sub forma de excursionişti şi, împreună cu elementele prosovietice, să creeze în Bucureşti o răscoală populară şi astfel, venind cu ajutor militar, să se repete invazia din Cehsolovacia”. Parcă ar fi un citat din Raportul SRI asupra evenimentelor din decembrie 1989, redactat la cinci ani de la Revoluţie. Poate nu întîmplător: Virgil Măgureanu a fost unul dintre colegii mai mici şi admirator al lui Vaşar, altfel un student eminent, cu zece pe linie.

 

Colegi cu Vaşar au fost Iosif Boda şi Virgil Măgureanu

Ca urmare a raportului locotenentului Achim Victor, Securitatea n-a mai stat pe gînduri. Se adunase, cu ajutorul informatorilor, recrutaţi sub pretextul aderării lor la ”clubul homosexualilor” un număr mare de materiale compromiţătoare, privind discuţiile ”antipartinice” ale grupului lui Stelian Traian Vaşar. Ceea ce le-a pus însă capac au fost ultimele aserţiuni ale acestuia, îndreptate împotriva secretarului nou-ales al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Dornică să-i demonstreze acestuia cît e de vigilentă, poliţia politică a trecut la fapte, organizînd în toamna anului 1965 o mega-şedinţă de înfierare  a studenţilor de la Filozofie, care se abătuseră de la politica partidului şi aleseseră căi mai… dosnice de manifestare.

La şedinţa de înfierare, s-a remarcat un tînăr student la filozofie de atunci, Iosif Boda, înscris la cuvînt. Coleg cu Traian Stelian Vaşar, care era socotit potenţial şef de promoţie, Boda a vituperat. Menţionînd că în  acea vară a stat în acelaşi cort cu Vaşar la Costineşti, declara că n-ar fi trebuit sa-l lase pe acesta ”să se întoarcă de la mare!” Nimeni din prezidiu n-a protestat cînd Iosif Boda, nominalizat cîndva după 1989 la titlul de ”analist politic al anului”, a reiterat sloganurile pline de violenţă ale stalinismului. De remarcat că, din bancă, privea şedinţa de înfierare a ”grupului Vaşar” un alt student la filozofie, Virgil Magureanu, ajuns după 1989 director al Serviciului Român de Informaţii, poate familiarizat încă de atunci cu ”teoria” turiştilor sovietici care au declanşat Revoluţia, patentată în 1965 de Stelian Vaşar. Măgureanu îşi amintea, referindu-se la Boda, că la acea şedinţă ”au fost luari de pozitie exagerate, marcate de exces de zel si imaturitate politică, în vederea obţinerii unor avantaje ulterioare”.

Victimă colaterală a ”grupului Vaşar” a fost decanul Facultăţii de Filozofie, Tudor Bugnariu, ginerele lui Lucian Blaga. Bugnariu scria în jurnalul său: “în ziua de 18 octombrie 1965 a avut loc o şedinţă comună a Rectoratului şi a comitetului de partid, la care, am fost chemat şi eu si am aflat că se află în curs o anchetă împotriva unora dintre studenţii facultăţii, la comitetul centrului universitar. Am profitat de acest prilej pentru a protesta împotriva practicii de a se face o anchetă despre facultate, fără a fi încunoştiinţat decanul ei. În biroul rectorului, am dat de acuzaţi, păziţi de securişti în civil sau prezenţi pentru a-i împiedica să vorbească cu mine, sau între ei. Coridoarele erau pline de persoane străine. Studenţii erau intimidaţi, dacă nu înfricosaţi, fiecare închis în sine. Şedinţa s-a ţinut în aulă. Aula era plină, dar pe lîngă studenţi erau foarte multe persoane care depăşiseră de mult vremea studenţiei, dacă au fost vreodată studenţi. Sînt luati si chestionati pe rînd studentii vinovaţi, iau cuvîntul şi studenţii care acuză…”

După adunare, la ieşirea din Universitate, un grup de huligani “de stînga”, după cum scria acelaşi Tudor Bugnariu, care a fost şi el îndepărtat din Facultatea de Filozofie în urma şedinţei de înfierare, ”i-a luat la bătaie pe cei pe care i-a putut prinde, dintre acuzaţi. Vaşar a fost serios ranit, la cap şi la mînă; Mihai Turcu a scăpat mai uşor. Nici nu se putea ca o astfel de şedinţă să nu aibă această încheiere”, şi-a mai notat fostul decan Bugnariu, victimă colaterală a scandalului, pornit de la o iniţiativă absurdă pentru acele vremuri, dar actuală azi: înfiinţarea unui ”club al homosexualilor”.

Povestea are  un final tragic. Reînscris după trei ani de la exmatricularea de la Filozofie la Politehnică şi devenit apoi inginer constructor, Stelian Vaşar s-a sinucis, aruncîndu-se de pe un bloc, în urma unei tentative de recrutare a lui ca informator al Securităţii, după cum arăta fostul său coleg, Virgil Măgureanu: ”nu este exclus să se fi întîmplat asta. Este de notorietate că aceasta era o metodă a Securităţii. Noi ţi-am făcut dosar, te-am verificat, ştim totul despre tine, aşa că tu ne trimiti rapoarte. De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea de a nu fi rezistat presiunii psihice, la care a fost supus de anchetele Securităţii”, a mai spus Magureanu, despre cazul lui Stelian Vaşar, binecunoscut lui.

Întîmplare sau nu, Achim Victor, ”vînătorul de homosexuali”, cel care a dus la anchetarea studenţilor-filozofi în 1965, care a ajuns colonel de securitate în 1989, n-a mai fost reîncadrat de către Virgil Măgureanu în Serviciul Român de Informaţii la crearea acestuia, în martie 1990.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/camin-studentesc.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/camin-studentesc-300x300.jpgrootstireaUncategorised
”Majoritatea marilor filozofi au avut acest viciu” În 16 aprilie 1965, locotenentul de Securitate Achim Victor semnala superiorilor iniţiativa a opt studenţi de la căminele Grozăveşti din Capitală, majoritatea de la Facultatea de Filozofie,...