Telescopul Hubble s-a defectat şi NASA nu reuşeşte să-l pună în funcţiune.

 

Hubble a fost lansat de NASA în anul 1990. De atunci, acesta a studiat şi a descoperit sute de galaxii, unele dintre ele aflate la mai bine de 13.7 miliarde de ani lumină.

 

Problemele tehnice din ultimul timp l-au scos din uz, iar oamenii de ştiinţă nu găsesc soluţii. NASA este însă pregătită să lanseze în acest an telescopul James Webb, un telescop mai performant, care va folosi lumina cu infraroşu pentru observare.

 

Iată de ce noul telescop este mai performant decât vechiul Hubble.

 

„Există o limită în timp pe care Hubble nu o poate vedea şi de aceea toată lumea este entuziasmată de telescopul James Webb. A fost construit pentru asta. Are o oglindă uriaşă pentru a colecta cât mai multă lumină de la obiectele începutului Universului pe care nu le-am putut vedea niciodată.”, a spus astrofizicianul Becky Smethurst.

Telescopul James Webb, care va fi lansat din Guyana în octombrie 2021, a trecut ultimul test decisiv în 12 mai 2021, prin desfăşurarea cu succes a oglinzii sale pentru ultima dată pe Pământ. Acesta are 18 oglinzi hexagonale şi va fi lansat cu o rachetă Ariane V.

Telescopul, numit după administratorul NASA care a condus agenţia în timpul dezvoltării programului Apollo, este de aproape trei ori mai mare decât Hubble şi de şapte ori mai puternic ca abilitate de a observa stele şi galaxii.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0613785917.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0613785917-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Telescopul Hubble s-a defectat şi NASA nu reuşeşte să-l pună în funcţiune.   Hubble a fost lansat de NASA în anul 1990. De atunci, acesta a studiat şi a descoperit...