Cică Drulă, The Drulă, tartorul Transporturilor, cel care rezolvă cu levierul problemele fără soluţie, ar fi şi turnător. Sifon, adică. Ciripitor la DNA. Că şi-ar fi dat în gât aliaţii.

Dacă e vorba de cei doi fruntaşi liberali, Dumitrescu şi Stângă, înregistraţi în biroul ministerial în timp ce perorau despre meritocraţie, cea mai scumpă valoare a PNL, ăia chiar meritau fonotecaţi în elocvenţa lor.

Stenograma ar trebui distribuită în teritoriu, e o demonstraţie strălucită de meritocraţie liberală aplicată – cum îţi înşurubezi clientela politică în funcţii.

Citind-o, ar roşi până şi Ciuma Roşie. 

Şi-atunci, cu specimene ca Dumitrescu şi Stângă, să nu umbli cablat şi la piscină?

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Cică Drulă, The Drulă, tartorul Transporturilor, cel care rezolvă cu levierul problemele fără soluţie, ar fi şi turnător. Sifon, adică. Ciripitor la DNA. Că şi-ar fi dat în gât aliaţii. ...