Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, din 1 iunie, Parchetul European (EPPO) îşi începe activitatea în statele membre participante la cooperarea consolidată şi va putea investiga, în România şi în celelalte state membre participante, infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sprijinit de autorităţile naţionale competente.

„România este unul dintre statele membre care a susţinut în mod constant Parchetul European, de la demararea negocierilor în Consiliul UE, pe baza propunerii de Regulament publicată de Comisie în iulie 2013. România s-a numărat, de altfel, printre statele membre iniţiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată în 2017 şi, în cadrul discuţiilor ulterioare de la nivelul UE, pledând constant pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a noului organ jurisdicţional al Uniunii, cu asigurarea de resurse corespunzătoare şi dezvoltarea unei colaborări strânse cu autorităţile naţionale”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, România a efectuat în plan intern o serie de demersuri legislative şi instituţionale în decursul ultimilor ani, pentru pregătirea acestui moment. Astfel, au fost făcute modificări legislative şi instituţionale pentru asigurarea punerii în aplicare a Regulamentului, au fost derulate proceduri de selecţie, atât pentru desemnarea Procurorului European pentru România, cât şi a candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat, primii 6 fiind deja numiţi de Colegiul Parchetului European.

Ministerul Justitţiei anunţă că o nouă procedură de selecţie pentru ocuparea celorlalte posturi de procurori europeni delegaţi a fost demarată la 26 mai.

„Este un moment istoric pentru Uniunea Europeană şi pentru România, ca stat membru particpant la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European. Aşteptările cetăţenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari. Sunt convins că Procurorul-şef european şi echipa sa vor da dovada profesionalismului şi excelenţei, prin obţinerea unui track-record care să asigure o protecţie efectivă a intereselor financiare ale Uniunii”, a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/justitie-shutterstock.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/justitie-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, din 1 iunie, Parchetul European (EPPO) îşi începe activitatea în statele membre participante la cooperarea consolidată şi va putea investiga, în România şi în celelalte state membre participante, infracţiuni care...