Din 3 iunie Primăria Capitalei introduce sistemul de acces pe bază de card nominal pentru toţi angajaţii care lucrează în PMB.

„Interacţiunea cu cetăţenii trebuie să devină cât mai transparentă, iar problemele acestora să fie rezolvate în timp cât mai scurt. Prin implementarea acestui sistem modern şi sigur, ne dorim o monitorizare cât mai clară a activităţii care se desfăşoară în fiecare zi în cadrul instituţiei. Şi mă refer aici atât la persoanele şi tipurile de probleme pe care cetăţenii doresc să le rezolve la nivelul instituţiei, cât şi la activitatea efectivă a salariaţilor din cadrul Primăriei. Eliminăm treptat şi birocraţia, facem un pas în faţă şi renunţăm la utilizarea condicii de prezenţă, în sistem fizic, prin semnare cu pixul, la venire şi la plecare”, transmite Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei apreciază că pentru majoritatea oamenilor din PMB va fi un pas binevenit, care va simplifica activitatea.

„Uşa mare a Primăriei este deschisă tuturor, atât angajaţilor, cât şi vizitatorilor, iar instituţia este pregătită să asigure tuturor un cadru cât mai sigur, mai ales în contextul pandemiei”, conchide Nicuşor Dan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7625239-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7625239-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Din 3 iunie Primăria Capitalei introduce sistemul de acces pe bază de card nominal pentru toţi angajaţii care lucrează în PMB. „Interacţiunea cu cetăţenii trebuie să devină cât mai transparentă, iar problemele acestora să...