20.000 de persoane s-au vaccinat la ediţia a doua a maratonului din Bucureşti. Sute de oameni au stat ieri la coadă, pentru a primi serul.

ALEXANDRU RAFILA:

”Aşa cum aţi văzut astăzi (n.r. – ieri) a fost afluenţă extrem de mare la vaccinare atât la Sala Palatului, cât si la Biblioteca naţională, astfel încât astăzi s-au vaccinate 20.278 de perspane, dintre care 11.257 la Sala Palatului şi 6999 la Biblioteca Naţională.

Ce este interesant, cu J&J s-au vaccinat 2022 de persoane, este foarte bine că semnalul pe care l-am dat a fost auzit, şi au venit aceste persoane pt aceasta doză unică cu J&J”.

Atât medicii, cât şi voluntarii au turat astăzi motoarele la maximum. Există un interes crescut pentru serul celor de la Johnson and Johnson. Dacă iniţial au fost amenajate doar patru puncte de vaccinare cu acesta, acum au mai fost suplimentate două.

MEDIC DE FAMILIE – SANDRA ALEXIU:

”Ştiu că în prima zi se vaccinaseră la ora când am plecat eu din tură 100 de persoane. Dacă în prima zi, deci în practic primele opt ore, au fost vaccinate 100 este clar că solicitarea este mare. Şi la cabinete avem foarte mulţi care se vaccinează cu Johnson, pentru că vor să se vaccineze tocmai pentru a pleca din ţară fară a mai fi nevoiţi să stea în carantină când vin din altă ţară sau să facă multiple teste”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7656166-mediafax-foto-dragos-pascaneanu-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7656166-mediafax-foto-dragos-pascaneanu-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
20.000 de persoane s-au vaccinat la ediţia a doua a maratonului din Bucureşti. Sute de oameni au stat ieri la coadă, pentru a primi serul. ALEXANDRU RAFILA: ”Aşa cum aţi...