Prizele din imagini se găsesc la Spitalul Judeţean Neamţ, unde un consilier judeţean a mers le-a fotografiat, apoi le-a făcut publice. Este vorba fix de aceeaşi unitate sanitară în care, pe 14 noiembrie, a avut loc un incendiu devastator la Secţia ATI, în care au murit cu zile 10 pacienţi (alţi 5 au murit apoi).

Imaginile de mai sus au fost făcute publice de consilierul judeţean Laurenţiu Creţu (USR-PLUS), care azi a mers în spital împreună cu o colegă.

„La Secţia Chirurgie am descoperit probleme cu prizele de lângă paturi. După cum se poate vedea şi în poze, acestea sunt ieşite din perete şi sunt susţinute cu hârtie. E foarte clar că reprezintă un pericol pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului medical.

Domnul dr. Silviu Verzea, şeful de secţie, ne-a spus că a făcut un referat pentru repararea prizelor şi că va repeta acţiunea, având în vedere că până la acest moment personalul tehnic nu s-a achitat de sarcină. Pentru o bună desfăşurare a activităţii, ar fi necesare 3 prize la fiecare pat. Tot la Chirurgie, în multe zone varul este decojit de pe pereţi şi finisajele arată, în general, foarte rău”, spune Laurenţiu Creţu.

Problemele de la Chirugie nu sunt singurele depistate de cei doi aleşi judeţeni în scurta lor vizită de azi. La Bucătărie au văzut cât de ruginită este dotarea, inclusiv aparatele folosite la prepararea hranei pentru pacienţi:

„La bucătărie există multă rugină pe aparatele de preparare a mâncării – pozele vorbesc de la sine. Am găsit neoane cu protecţie stricată şi grătare de scurgere învechite. Angajaţii de aici încearcă, însă, în măsura posibilităţilor, să păstreze o unitate curată”, afirmă Creţu.

Spitalul Judeţean Neamţ aparţine Consiliului Judeţean Neamţ.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/priza1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/priza1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Prizele din imagini se găsesc la Spitalul Judeţean Neamţ, unde un consilier judeţean a mers le-a fotografiat, apoi le-a făcut publice. Este vorba fix de aceeaşi unitate sanitară în care, pe 14 noiembrie, a avut loc...