Uniunea Europeană este deschisă cooperării cu Marea Britanie în domenii de interes reciproc, dar evidenţiază necesitatea menţinerii integrităţii pieţei comunitare şi a uniunii vamale, conform concluziilor reuniunii Consiliului European.

„Consiliul European salută intrarea în vigoare a Acordului comercial şi de cooperare UE-Marea Britanie. Liderii UE au subliniat că relaţiile cu Marea Britanie trebuie să rămână reciproc avantajoase şi să nu fie subminată în nicio situaţie integritatea pieţei unice, uniunea vamală europeană sau autonomia decizională a UE”, conform comunicatului publicat după concluziile summitului.

„Consiliul European invită Comisia Europeană să continue eforturile pentru a asigura implementarea deplină a acordurilor, inclusiv în privinţa drepturilor cetăţenilor UE, în domeniul pescuitului şi standardelor egale”, subliniază instituţia.

Marea Britanie a fost criticată pentru nerespectarea cotelor de pescuit şi a drepturilor cetăţenilor europeni care ajung pe teritoriul britanic.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit în cadrul Acordului Comercial şi de Cooperare post-Brexit. Asociaţiile pescarilor din Marea Britanie contestă prevederile Acordului, iar în acest context, autorităţile de la Londra nu au aplicat documentul în totalitate.

Acordul Comercial şi de Cooperare post-Brexit are trei elemente centrale: un acord comercial, un parteneriat în materie de securitate şi un cadru privind standardele de guvernare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0495591861.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0495591861-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Uniunea Europeană este deschisă cooperării cu Marea Britanie în domenii de interes reciproc, dar evidenţiază necesitatea menţinerii integrităţii pieţei comunitare şi a uniunii vamale, conform concluziilor reuniunii Consiliului European. „Consiliul European salută...