Încă o traducere din acest autor francez foarte apreciat şi la noi. Romanul de faţă, apărut în 2019, a fost încununat cu Premiul Jules Renard 2020.

Scriu editorii: „Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când el încearcă să depăşească suferinţa provocată de moartea aceleia care i-a dat viaţă. Fiul documentează, în tulburătoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznădejde la conştientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-şi omagia mama. Doi ani în care deapănă amintiri de-o viaţă, trăieşte şi înregistrează curajos sentimente contradictorii, momente-cheie şi clipe de cumpănă. Pendulând între evocarea trecutului fericit şi consemnarea prezentului, cu realităţile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experienţa morţii într-o pledoarie pentru viaţă.”

”Mama a murit de dimineaţă şi e pentru prima oară când mă supără.” În timp ce „inima îmi e sfâşiată”, urmează amintiri-flashuri din întreaga viaţă de până atunci, cu deosebire din copilărie, despre mamă şi ralaţia cu mama, o femeie energică, sportivă, campioană. „O mamă frumoasă îşi umple băiatul de mândrie; o mamă campioană îi aduce un orgoliu care se prelungeşte şi dincolo de copilărie.” „Deşi moartea mamei mă deprimă, totuşi mă bucur: promptitudinea plecării îi îndeplineşte dorinţele. Mama se temea de dependenţă, de spectaclul degradării, de îndelungata internare în spital, de agonie, Moartea fulgerătoare a ţinut-o departe de toate anticamerele cimitirului.” Iar fiul plonjează în scris, ăpentru că „munca salvează”. ”Scrisul aduce vindecarea.” „Să lăsăm aminitirile să potolească durerea.” „Muzica mă aduce progresiv la viaţă.”

Despre acestea şi multe altele s-a mai scris, enorm chiar, în literatura universală. Eric-Emmanuel Schmitt reia fără complexe toate aceste teme şi reuşeşte un text imprsionant, emoţionant, captivant.

„Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viaţă prin cuvinte. La doi ani de la dispariţia mamei sale, autorul se hotărăşte să-şi transforme jurnalul doliului în carte – o carte în care nu vorbeşte de-spre el, ci despre noi, noi toţi, care trebuie să înfruntăm, mai devreme sau mai târziu, pierderea părinţilor. Să dai nume durerii, să trasezi apoi un drum spre lumină, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor săi?“ — Le Pèlerin

Eric-Emmanuel Schmitt – Jurnalul unei iubiri pierdute. Traducere din limba franceză de Doru Mareş. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 213 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Încă o traducere din acest autor francez foarte apreciat şi la noi. Romanul de faţă, apărut în 2019, a fost încununat cu Premiul Jules Renard 2020. Scriu editorii: „Doliul durează doi ani, îi repetă...