Tu ştii cum stai cu anticorpii după vaccinare? Poate că ţi-ai măsurat nivelul, după a doua doză. Dar de atunci cum au evoluat lucrurile? Ai acelaşi titru sau a mai scăzut? Mai eşti protejat de boală? Sunt întrebări la care răspunde doctorul Virgil Musta, care şi-a testat colegii periodic.

„La 60%, imunitatea a scăzut până la 50%, şi dintre acestea, aproape jumătate au chiar sub 50% scădere a nivelului de anticorpi. Am mai constatat că 3 persoane, de fapt 4 persoane, au avut o creştere a nivelului de anticorpi faţă de precedenta determinare”, spune Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

La ceilalţi, titrul de anticorpi a rămas aproape la fel. Dar, indiferent de situaţie, nu e nicio problemă. Musta spune că oricât de puţini ar fi, tot oferă protecţie.

Cât despre creşterea titrului, medicul explică faptul că „au intrat în contact cu virusul, având în familie persoane infectate. Practic nu faci boala, ci această cantitate de virus îţi stimulează celulele de memorie şi e ca un fel de stimulare a imunităţii şi creştere a numărului de anticorpi, ca să devii mai protejat”, precizează Virgil Musta.

Pentru ceilalţi, va fi necesară şi a treia doză. Dar, cum nu există o standardizare a titrului de anticorpi, se va face o prioritizare.

„Sunt două acţiuni importante: pe de o parte, consolidarea răspunsului imun prin cea de-a treia doză la anumite categorii populaţionale la risc şi, pe de altă parte, vorbim de cea de-a treia doză cu vaccinuri adaptate la variante virale mutante”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei de Vaccinare.

Anticorpi COVID-19. Rezultate preliminare după 2 vs. 4 luni:  

  • 250 – participanţi
  • 97 – titru nemodificat
  • 72 – scădere a titrului < 50%
  • 78 – scădere a titrului > 50%
  • 4 – creştere a titrului

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7578793-mediafax-foto-dani-amariei-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7578793-mediafax-foto-dani-amariei-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Tu ştii cum stai cu anticorpii după vaccinare? Poate că ţi-ai măsurat nivelul, după a doua doză. Dar de atunci cum au evoluat lucrurile? Ai acelaşi titru sau a mai scăzut? Mai eşti protejat de boală?...