HOROSCOP 28 aprilie – Berbec

Se întâmplă astăzi ceva cu o relaţie de prietenie sau cu un proiect în care eşti implicat(ă) sau pe care îl coordonezi. Cel mai probabil, nu este vorba de ceva pozitiv, dar nici despre ceva care te va surprinde. Poate ai sperat că lucrurile se vor remedia de la sine, că problemele vor dispărea, dar din câte se pare, s-a ajuns astăzi în acel punct în care trebuie să te gândeşti clar dacă merită să mai dai o şansă. Este o graniţă greu de detectat uneori între ambiţie şi încăpăţânare, iar tu trebuie să faci acum diferenţa în mod corect.

HOROSCOP 28 aprilie – Taur

S-ar putea să apară astăzi tensiuni la locul de muncă şi/ sau în viaţa de cuplu. Oricare ar fi modul sau relaţia în care ele se manifestă, sursa s-ar putea să fie aceeaşi: mai exact, este vorba despre un raport de forţe care s-a cam denaturat. Aşadar, trebuie să vorbeşti cu celălalt care sunt temerile tale şi eventualele nemulţumiri cu privire la dinamica dintre voi, astfel încât să ajungeţi la o soluţie împreună, la o reechilibrare a forţelor cu care veniţi în parteneriatul pe care îl formaţi sau în viaţa pe care v-aţi construit-o împreună. Preia iniţiativa în acest sens.

HOROSCOP 28 aprilie – Gemeni

S-ar putea să ai parte astăzi de o zi destul de complicată la locul de muncă. Este posibil să apară, din senin, nişte urgenţe ori necunoscute care îţi fac treaba mai grea decât te-ai aştepta. Este vorba despre lucruri pe care nu le-ai luat în calcul, la care nu te-ai aşteptat, cu toate că eşti genul de persoană care se gândeşte la mai multe scenarii în acelaşi timp. Aşadar, înarmează-te cu multă răbdare la începutul acestei zile şi nu te ambiţiona să te ţii de program, întrucât s-ar putea să apară tot felul de modificări pe care nu le-ai anticipat.

HOROSCOP 28 aprilie – Rac

Este posibil să se contureze nişte tensiuni între tine şi partenerul de viaţă cu privire la cei mici sau în raport cu unele aspecte care ţin de viaţa de cuplu. Sau poate că faci front comun cu persoana iubită împotriva unor comportamente nu prea fericite de care dau dovadă copiii în ultima vreme. În orice caz, se arată rost de probleme în acest sector, care necesită răbdare din partea ta. Cea mai bună soluţie este să nu continui discuţia atunci când nu mai merge nicăieri. Când se mai calmează lucrurile, poţi să o reiei şi să ajungi la o concluzie.

HOROSCOP 28 aprilie – Leu

Tensiunile ar putea creşte astăzi între tine şi partenerul de viaţă, cel mai probabil pe nişte teme care ţin de viaţa domestică, de gospodărie sau de o chestiune locativă de maximă importanţă. S-ar putea lăsa cu o ceară destul de serioasă dacă ceilalţi membri ai familiei tind să vă ia partea sau dacă au şi ei opinii diferite despre ceea ce trebuie făcut. Încearcă să nu laşi lucrurile să evolueze în acea direcţie şi reaminteşte-le faptul că este contrapoductiv să pierdeţi vremea în loc să găsiţi o soluţie pentru acea problemă care vă afectează aproape pe toţi în aceeaşi măsură.

HOROSCOP 28 aprilie – Fecioară

Comunicarea cu colegii de muncă s-ar putea să lase astăzi de dorit, mai ales dacă lucrezi de acasă şi te bazezi pe e-mail-uri sau videoconferinţe, care se mai întrerup din când în când sau care fac ca unele lucruri să fie discutate expeditiv. În cazul altor nativi(e), problemele s-ar putea să ţină mai degrabă de chestiuni tehnice, de deranjamente pe care nu ştiu să le rezolve sau nu au suficient timp la dispoziţie. Aşadar, încearcă să îţi iei măsuri de precauţie, astfel încât să nu se piardă progresul la care ai muncit pe parcursul zilei. Nu ai timp de pierdut.

HOROSCOP 28 aprilie – Balanţă

Dacă ţi-ai propus ca astăzi să îl ajuţi pe Iepuraş la alegerea celor mai potrivite cadouri pentru cei dragi, află că bugetul pe care ţi l-ai propus s-ar putea să nu se potrivească prea mult cu oferta de pe piaţă. S-ar putea să fi fost mai bine să te gândeşti la acest aspect mai din timp, mai ales dacă doar siturile străine au ceea ce cauţi. În ţară, s-ar putea să fie nevoie să pui la bătaie o sumă mai mare decât te-ai fi aşteptat. Dar dacă te gândeşti mai mult la utilitatea darului decât la brand, te vei descurca.

HOROSCOP 28 aprilie – Scorpion

S-ar putea să apară astăzi tensiuni între tine şi unii membri ai familiei. De regulă, încerci să nu prea bagi în seamă diferenţele de mentalitate şi de caracter dintre tine şi ei, dar de data aceasta s-ar putea să fie vorba de ceva flagrant, care face din a găsi un teren comun o misiune aproape imposibilă. Cu cât înţelegi mai repede că nu se vor schimba şi că tot compromisul este soluţia, cu atât vei depăşi mai uşor riscul unei conflict aprins. Aşadar, lasă de la tine şi nu ţine cu dinţii de opiniile tale. Caută să-i întâlneşti la mijloc.

HOROSCOP 28 aprilie – Săgetător

Se perindă pe lângă tine tot felul de informaţii astăzi şi trebuie să ai grijă cărora le acorzi atenţia ta. S-ar putea ca uenel din ele să fie menite să te inducă în eroare sau să facă acest lucru în mod involuntar. Aşadar, poate ar fi mai bine să faci nişte cercetări pe cont propriu, să vezi exact cum stau lucrurile. Iar dacă eşti pus(ă) în situaţia de a lua o decizie, consultă-te cu cineva apropiat, care îţi poate oferi o perspectivă obiectivă asupra evenimentelor. În cazul altor nativi(e) ai(le) semnului, poate fi vorba de nişte defecţiuni de natură tehnică.

HOROSCOP 28 aprilie – Capricorn

Ţi-ai asumat nişte riscuri pentru cineva apropiat şi se pare că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Sau poate că ai făcut nişte investiţii în proiecte în care erai implicat(ă) şi/ sau pe care le coordonezi, iar cheltuielile nu s-au amortizat atât de repede pe cât te-ai fi aşteptat. Alţi(te) nativi(e) ai(le) semnului ar putea fi mai norocoşi(se), în sensul că se pot găsi în situaţia în care să evite astfel de scenarii astăzi prin deciziile pe care le iau. Sfatul astrelor este acela de a aştepta trecerea sărbătorilor pentru a-ţi lua un angajament financiar pe o durată mai mare.

HOROSCOP 28 aprilie – Vărsător

Se prea poate să apară astăzi nişte discuţii în contradictoriu între tine şi o rudă apropiată de sex feminin din familie sau în raport cu superiorii. Oricare ar fi persoana sau motivul pentru care apar tensiuni între voi, încearcă să nu răspunzi cu aceeaşi monetă, să foloseşti un ton calm atunci când simţi că volumul lor se ridică. În felul acesta, îi vei obliga, fără să îşi da seama, să poarte un dialog cu tine, să vă ascultaţi unii altora părerile. Până la finele zilei, va trebui oricum să ajungeţi la un rezultat, oricare ar fi acela. Compromisul este necesar.

HOROSCOP 28 aprilie – Peşti

S-ar putea ca un proiect, o colaborare sau o relaţie de prietenie să o apuce astăzi pe un drum nepotrivit. Sau poate că a pornit deja în această direcţie acum ceva timp, dar efectele se văd abia astăzi. Este cert că trebuie să iei o decizie cât mai repede cu putinţă, dar nu ajută nici să te laşi influenţat(ă) de impulsul momentului. Încearcă să mai aştepţi puţin, să vezi cum arată situaţia mâine, atunci când poate vei avea o perspectivă mai clară asupra ei. Într-un cuvânt, este important să te grăbeşti încet, să cântăreşti cât de bine poţi toate alternativele.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0579794975-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0579794975-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 28 aprilie - Berbec Se întâmplă astăzi ceva cu o relaţie de prietenie sau cu un proiect în care eşti implicat(ă) sau pe care îl coordonezi. Cel mai probabil, nu este vorba de...