„Fiii lacrămilor tale” e cea mai mai frumoasă priceasnă. O aud în mintea mea şi încerc, cu câtă credinţă am, să o cobor în inimă.

 

O aud, aşa cum se cânta la noi. Din oastea vocilor (pe fiecare le recunosc  şi astăzi) se întrupează, ca în ape amare, glasul bunicii.

 

Multă vreme am crezut că priceasna aceasta a fost ruptă, vers cu vers, din sufletul poporului binecredincios şi purtată ca praporii dintr-un veac în altul. Aşa şi este, dar trebuie să ştiţi că are un autor – ieromonahul Gavril Sălăgeanu, care din altarul mănăstirii greco-catolice din Bixadul Maramureşului a ajuns în beciurile Securităţii.  (Ultimul stareţ, părintele Gheorghe Marina, a compus melodia). Au trecut aproape trei sferturi de secol de atunci, nu vreau să picur sarea lacrimilor pe răni care nu s-au închis încă.

 

Există cel puţin o sintagmă în textul pricesnei (cântată de credincioşi şi în pelerinaje), care trimite la greco-catolicism: Steaua Mării (Stella Maris, numele Fecioarei, călăuzitoarea spre Hristos).

 

Pietatea populară a adăugat, la sfârşitul fiecărui refren, un nod strâns între credinţă şi naţie („Vino, Maică, iară,/ nu lăsa să piară/ ţara şi poporul,/ turma şi păstorul”).

 

„O, Măicuţă Sfântă

 

te rugăm fierbinte,

 

să ne-asculţi de-a pururi

 

marea rugăminte:

 

 

Nu lăsa, Măicuţă,

 

să pierim pe cale,

 

căci noi suntem fiii

 

lacrămilor tale.

 

Vino, Maică, iară,

 

nu lăsa să piară

 

ţara şi poporul,

 

turma şi păstorul.

 

 

Când plângeai sub cruce

 

Maică-ndurerată,

 

te-am primit de Mamă,

 

noi şi lumea toată.

 

 

Călători pe-o mare

 

veşnic tulburată,

 

noi ne-am pus în tine

 

şi nădejdea toată.

 

 

Tu eşti Steaua Mării

 

şi ajuţi s-o treacă;

 

dintre câţi te roagă,

 

nimeni nu se-neacă.

 

 

Fă să-ţi batem zilnic

 

la miloasa-ţi poartă,

 

câtă vreme-n lume,

 

valuri ne mai poartă.

 

 

Iar când nori şi ceaţă

 

înnegri-vor zarea,

 

vino tu, Măicuţă,

 

să ne-arăţi cărarea.

 

 

Să conduci luntriţa

 

printre stânci şi valuri,

 

să ne scoţi la portul

 

veşnicilor maluri.

 

 

O, Măicuţă Sfântă,

 

cea mai scumpă floare,

 

fă din şir de lacrimi

 

dalbe lăcrămioare.

 

 

Scapă-ne de patimi

 

şi de pofte rele,

 

şi ne schimbă-n mândre

 

mărgăritărele.

 

 

Să ne duci cu tine

 

unde calea-ţi duce,

 

să ne dai în ceruri

 

Fiului tău dulce.

 

 

Şi să-i spui, Măicuţă,

 

c-aste floricele

 

le-au făcut să crească

 

chinurile grele.

 

 

Şi cu ale tale

 

lacrimi de sub cruce;

 

tu le eşti, Măicuţă,

 

Maica cea mai dulce.

 

 

Inima-i Preasfântă

 

mângâios ne-o strânge;

 

va uita de patimi,

 

mai mult nu va plânge.

 

 

Noi, cuprinşi de-o pace

 

fără de hotară,

 

lăuda-te-om veşnic

 

Pururea Fecioară.

 

 

Şi nu lăsa, Măicuţă,

 

să pierim pe cale,

 

căci noi suntem fiii

 

lacrămilor tale.

 

Vino, Maică, iară,

 

Nu lăsa să piară

 

ţara şi poporul,

 

turma şi păstorul”.

 

Există un fior filocalic în felul în care se cuminecau femeile acestea în biserica greco-catolică din Ieud, înaintând spre „portul veşnicelor maluri”, în 2013, înainte cu şapte ani buni de izbucnirea molimei:

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/lelia1-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/lelia1-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Fiii lacrămilor tale' e cea mai mai frumoasă priceasnă. O aud în mintea mea şi încerc, cu câtă credinţă am, să o cobor în inimă.   O aud, aşa cum...