Fanii au revenit pe stadion în Liga a 2-a, chiar dacă nu aveau voie. S-a întâmplat la meciul dintre Rapid şi CS Mioveni, de sâmbătă, când zeci de suporteri rapidişti au fost în tribunele arenei de la Mogoşoaia, fără să respecte distanţarea socială, dar purtând măşti.

Jandarmeria i-a luat la întrebări, dar fanii au dovedit că au legătură cu echipa, altfel riscau amenzi de 4.000 de lei.

Şi Rapidul riscă o amendă de 10.000 de lei pentru încălcarea reglementărilor anti-COVID impuse de Ministerul Tineretului şi Sportului şi de Miniserul Sănătăţii, iar FRF a anunţat că vor trimite cazul la Comisia de Disciplină.

„Am luat act de cele întâmplate la partida Rapid – CS Mioveni şi, având în vedere raportul delegatului de joc, cazul urmează să ajungă la Comisia de Disciplină. Federaţia Română de Fotbal nu poate oferi mai multe informaţii despre acest incident, având în vedere că va fi un caz pe rol la Comisia de Disciplină”, potrivit FRF.

De partea cealaltă, rapidiştii nu au făcut nicun comentariu în legătură cu prezenţa fanilor în tribune.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/giulesti-gazon-toni-salabasev.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/giulesti-gazon-toni-salabasev-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fanii au revenit pe stadion în Liga a 2-a, chiar dacă nu aveau voie. S-a întâmplat la meciul dintre Rapid şi CS Mioveni, de sâmbătă, când zeci de suporteri rapidişti au fost în tribunele arenei de ...