Prefectul Capitalei, Alin Stoica, susţine că dacă se păstrează actualul ritm de vaccinare în Bucureşti nu se va atinge obiectivul până la sfârşitul lunii august.

„Nu suntem deocamdată acolo unde ar trebui să fim pentru a ajunge la o vaccinare suficient de bună până în toamnă. Dacă se păstrează ritmul actual nu atingem obiectivul”, a spus Alin Stoica, la Digi24.

Dacă la nivel naţional, obiectivul este vaccinarea a 10 milioane de oameni până în septembrie, în Bucureşti acesta este de 1,2-1,3 milioane, susţine prefectul Capitalei.

„Până acum avem cam 20% vaccinare şi trendul este urcător, am văzut o creştere a numărului de vaccinări la 13-14.000, acum în ultima zi a scăzut un pic. Sperăm să crească în continuare spre 20.000 pentru a fi siguri că atingem obiectivul”, a mai spus Alin Stoica.

Acesta a anunţat că pentru atingerea obiectivului capacitatea de vaccinare va creşte. Astfel, vor fi deschise centre de vaccinare din maşină şi va fi organizat între 7 şi 9 mai un maraton al vaccinării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7643009-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7643009-mediafax-foto-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, susţine că dacă se păstrează actualul ritm de vaccinare în Bucureşti nu se va atinge obiectivul până la sfârşitul lunii august. „Nu suntem deocamdată acolo unde ar trebui să fim...