Declaraţiile lui Kim sugerează cât de serios vede el dificultăţile actuale despre care observatorii străini spun că sunt cel mai mare test al guvernării sale de nouă ani.

“Există multe obstacole şi dificultăţi în faţa noastră şi, prin urmare, lupta noastră pentru îndeplinirea deciziilor celui de-al optulea Congres al Partidului nu este simplă”, a declarat Kim joi membrilor partidului de guvernământ, potrivit Korean Central News, citat de Associated Press.

Discursul lui Kim a venit la ceremonia de încheiere a unei întâlniri a partidului. În timpul discursului din ziua de deschidere, marţi, Kim a spus că îmbunătăţirea mijloacelor de trai publice în faţa „celei mai grave situaţii” va depinde de partid.

În timpul congresului partidului din ianuarie, Kim a ordonat oficialilor să construiască o economie mai puternică şi autosustenabilă pentru a reduce dependenţa de importuri. Dar problemele Coreei de Nord sunt rezultatul a decenii de gestionare defectuoasă, izolare autoimpusă şi sancţiuni asupra programului său nuclear, spun analiştii.

Datele chineze arată că comerţul Coreei de Nord cu China, cel mai mare partener comercial, a scăzut cu aproximativ 80% anul trecut, după închiderea frontierei Coreei de Nord, ca parte a măsurilor stricte de pandemie.

Coreea de Nord timp de ani de zile a depins de ajutorul internaţional după foametea de la mijlocul anilor ’90, care a fost cauzată de pierderea asistenţei sovietice, a gestionării defectuoase şi a dezastrelor naturale. Numărul exact al morţilor nu este clar, variind de la sute de mii la 3 milioane.

Unii experţi spun că dificultăţile continue ale Coreei de Nord nu vor duce la foamete, deoarece China nu va lăsa acest lucru să se întâmple. Ei spun că China îşi face griji cu privire la posibile valuri de refugiaţi nord-coreeni peste graniţă, dar mai ales la o Coree unificată pro americană.

Când Kim a schimbat luna trecută mesaje cu preşedintele chinez Xi Jinping, mass-media de stat din Coreea de Nord a declarat că Xi şi-a exprimat angajamentul de a „oferi popoarelor celor două ţări o viaţă mai bună”. Unii analişti au considerat acest lucru ca un indiciu că China va furniza în curând Coreei de Nord hrană, îngrăşăminte şi alte provizii necesare, care au fost reduse semnificativ pe fondul închiderii frontierelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0604278673.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0604278673-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Declaraţiile lui Kim sugerează cât de serios vede el dificultăţile actuale despre care observatorii străini spun că sunt cel mai mare test al guvernării sale de nouă ani. 'Există multe obstacole şi dificultăţi în...