Elevii sunt cei mai predispuşi la stres, mai ales în această perioadă. Aşa că au nevoie de ajutor pentru a trece cu bine peste momentele dificile din viaţa lor. Cu toate astea, psihologii şcolari sau consilierii sunt prea puţini.

 

Sofiana este elevă în clasa a 11-a la Colegiul Economic Hermes din Bucureşti. Aceasta spune că nu poate să vorbească cu părinţii despre toate problemele ei şi că liceul nu îi pune la dispoziţie un consilier sau un psiholog. 

 

  •  „Anul trecut, în pandemie, am trecut printr-o perioadă stresantă. Am apelat la profesorul meu de Psihologie. Acesta nu a vrut să mă ajute. Majoritatea copiilor au nevoie de ajutor, mai ales de când cu pandemia”, spune Sofiana Vincze, elevă.

 

Daniel David este profesor de Psihologie şi rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta susţine că un singur psiholog trebuie să facă faţă la sute de elevi şi astfel, serviciile nu sunt unele adecvate.

 

Autorităţile nu înţeleg rolul psihologului în şcoli

 

  •  „Dacă vrei servicii de psihologie atunci trebuie să angajezi consilieri şcolari în formă sau cu specializarea în Psihologie. Asta nu se înţelege. Este o confuzie între consilier şcolar şi consilier şcolar psiholog”, explică Daniel David.

 

Oana Tache este psiholog de profesie şi arată de ce colegii ei de breaslă nu sunt doritori să se angajeze la stat.

 

  • „Având în vedere remunerearea, nu e un bussines bun să lucrezi la stat ca psiholog şi mai ales în şcoli. Trebuie să fii motivat să lucrezi într-o şcoală”, conchide specialista.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Elevii sunt cei mai predispuşi la stres, mai ales în această perioadă. Aşa că au nevoie de ajutor pentru a trece cu bine peste momentele dificile din viaţa lor. Cu toate astea, psihologii şcolari sau consilierii...