Europarlamentarul Corina Creţu a precizat, vineri, după adoptarea PNRR de către guvern, că documentul este complex dar are linii mult prea generale, ceea ce conferă intereselor politice puterea alocării fondurilor, atât de necesare în multe localităţi din ţară.

 

„Pentru România, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o şansă de a recupera decalaje istorice faţă de alte ţări europene. Dar ceea ce nu înţeleg este această opacitate din jurul PNRR. Toate statele europene au adoptat aceste planuri în baza unor dezbateri, sau măcar în urma prezentării acestui Plan în Parlamentele naţionale. Cred că era nevoie şi în cazul României de o dezbatere largă, la care să participe cât mai mulţi specialişti, dar şi cetăţeni care să îşi spună punctul de vedere. Cel puţin subiectele privind domeniul sănătăţii, al educaţiei şi al infrastructurii de transport (autostrăzi şi modernizarea căii ferate) ar fi trebuit, în opinia mea, să beneficieze de o mult mai mare transparenţă”, susţine Corina Creţu, eurodeputat. 

 

„Înţeleg, totodată, că Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene a fost mandatat să negocieze cu Comisia Europeană, dar nu ştim ce se va negocia şi nici pentru care dintre proiecte se va negocia. Cred că aceste lucruri ar trebui să fie comunicate. Mai multe clarificări ar fi utile”, a mai spus politiciana.

 

„La o primă lectură, vedem că PNRR cuprinde proiecte foarte generoase, dar în acelaşi timp foarte generale – ceea ce mă tem că va permite ca factorul politic să joace un rol important în alocarea acestor fonduri. Sper ca cetăţenii să nu fie privaţi de şansa dezvoltării localităţii lor doar din cauza culorii politice a primarilor. E foarte important, aşadar, să existe proiecte bine scrise, mature, realiste – de care din păcate România duce lipsă în acest moment. În plus, trebuie să avem în vedere că implementarea acestor proiecte trebuie realizată până la 31 august 2026, deci avem doar 5 ani la dispoziţie, iar responsabilitatea este exclusiv a Statelor Membre. Sper să nu ne prindă termenul-limită cu aceste proiecte nefinalizate. Ratarea acestei şanse istorice ar fi o mare dezamăgire pentru toţi românii”, arată Creţu.

 

‼️Pentru România, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o şansă de a recupera decalaje istorice faţă de…

Publicată de Corina Cretu pe Miercuri, 7 aprilie 2021

 

 „Avem un document închegat pe care vom continua discuţiile cu Comisia Europeană pentru a avea, la finalul negocierilor, cea mai bună formulă reforme – investiţii – finanţări pentru România”, arată Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

 

Odată cu aprobarea acestui mandat oficial, pentru a discuta în mod direct şi concentrat detaliile din document, Cristian Ghinea va face săptămâna viitoare o vizită de lucru la Bruxelles.

 

Propunerea de PNRR a României vizează reforme care să producă schimbări structurale, precum: reforma sistemului de pensii, reforme fiscale, reforma funcţiei publice, reforma salarizării în sector public, reforma companiilor de stat şi introducerea venitului minim de incluziune, se arată în comunicatul Ministerului Investiţiilor.

 

Cei şase piloni ai Mecanismului de Redresare şi rezilienţă al UE

 

  • Tranziţia verde;
  • Transformarea digitală;
  •  Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice;
  • Coeziune socială şi teritorială;
  • Sănătate, precum şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, în scopul, printre altele, al creşterii nivelului de pregătire pentru situaţii de criză şi a capacităţii de reacţie la criză; 
  •  Politici pentru generaţia următoare, copii şi tineret, cum ar fi educaţia şi competenţele.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0415289723.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0415289723-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Europarlamentarul Corina Creţu a precizat, vineri, după adoptarea PNRR de către guvern, că documentul este complex dar are linii mult prea generale, ceea ce conferă intereselor politice puterea alocării fondurilor, atât de necesare în multe localităţi...