Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, susţine ideea carantinei naţionale de două săptămâni şi crede că această masură ar „face minuni”.

„Perioada de incubaţie a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la Digi FM, citată de Aleph News.

Totodată, Andreea Moldovan susţine că înţelege de ce românii se tem de o carantină naţională, iar o astfel de decizie este greu de luat chiar şi pentru cei care guvernează ţara.

„Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conştienţi să evităm acele aglomeraţii care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi şi în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai uşor manageriate. Am spus şi repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să ştim ce este bine de făcut şi ce nu”, a mai spus Moldovan.

„Ne e teamă de constrângeri şi de limitări şi înţeleg asta. În al doilea rând, într-adevăr sunt sectoare care trebuie să funcţioneze mai departe. Repet, cred că depinde de fiecare dintre noi, nu trebuie ca nişte lucruri să fie impuse, suntem deja la un an de pandemie, nu mai este ceva nou şi necunoscut cum era acum un an”, a conchis secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

La ultima raportare România a raportat 5.231 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), iar 196 de persoane au decedat. Peste 1450 de persoane sunt internate la Terapie Intenivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/vaccin-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/vaccin-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, susţine ideea carantinei naţionale de două săptămâni şi crede că această masură ar „face minuni”. „Perioada de incubaţie a virusului este de două săptămâni, ceea ce...