Aleksei Navalnîi continuă greva foamei cu toate că starea lui de sănătate este fragilă şi are simptome de boală respiratorie, relatează CNN News.

Navalnîi a intrat în greva foamei de o săptămână, în semn de protest, după ce personalul peniteciarului a refuzat să îi ofere tratamentul medical obligatoriu împotriva durerilor de spate şi picioare. El susţine că deţinuţii nu primesc necesarul de nutrienţi şi sunt ţinuţi în condiţii insalubre.

De câteva zile, starea de sănătate a lui Navlnîi se degradează pe zi ce trece şi suferă de febră şi tuse persistentă. În apropierea lui a fost depistat un focar de tuberculoză, 3 deţinuţi din 15 fiind internaţi în spital.

”Credeţi că îi pasă cuiva? Nu, nu interesează pe nimeni, grija lor este cum să ascundă mai bine ce se întâmplă”, susţine Navalnîi.

Ziarul rus Izvestia a publicat în decursul zilei de luni un comunicat de presă conform căruia Navalnîi a fost mutat într-o secţie medicală pentru mai multe investigaţii. El a fost testat inclusiv pentru COVID-19.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a revenit cu un răspuns la acuzaţiile lui Navalnîi şi a anunţat că niciun deţinut nu poate pretinde tratament special.

”Nu putem oferi condiţii speciale anumitor deţinuţi. Există anumite reguli. Avem reguli şi proceduri pentru deţinuţii care se îmbolnăvesc. Prin urmare, dacă medicii vor ajunge la concluzia că este bolnav, el va primi tratamentul necesar, aşa cum îi este prescris”, a anunţat Peskov în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0603691997.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0603691997-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Aleksei Navalnîi continuă greva foamei cu toate că starea lui de sănătate este fragilă şi are simptome de boală respiratorie, relatează CNN News. Navalnîi a intrat în greva foamei de o săptămână, în semn...