În Marea Britanie renaşte speranţa. Începând cu 12 aprilie, mare parte dintre restricţii vor fi ridicate.

Great Yarmouth este un oraş turistic, aflat pe coasta Mării Nordului, care trăieşte din turism. Ziua de 12 aprilie vine ca un colac de salvare pentru locuitorii care n-au mai văzut un vizitator de un an de zile. Oamenii vor fi nevoiţi, bineînţeles, să respecte anumite reguli.

 

Steve este patron de restaurant şi se pregăteşte pentru deschidere. 

 

„Se poate bea doar la exterior. Am scos patru mese afara, asta e tot. Dar în zilele ca asta, când ninge, nu pot să spun că sunt foarte ocupat”, povesteşte el.

 

În ciuda vremii nefavorabile, câţiva trecători au vorbit despre ce înseamnă această zi pentru ei.  

 

„Sper că ne vom revedea familiile şi prietenii şi vom avea o viaţă socială. Ăsta este cel mai important lucru. Ne este dor să ne întâlnim şi să putem sta împreună”, crede o persoană, în timp ce altcineva afirmă că va respecta, în continuare, măsurile de protecţie: „O să continui să port masca, voi păstra distanţarea socială şi vom pleca din acel punct. O să fie drăguţ să merg din nou la magazine, o să mă tund.”

 

Şi copiii sunt nerăbdători să  revină la viaţa pe care o aveau înainte de pandemie. Ingrid este fetiţa unei familii de români care trăieşte în Great Yarmouth.

 

„Spune pe site că o să deschidă pe 12 când le dă Guvernul voie. O să putem să vedem atunci animăluţele. Ne vom întoarce. Sunt aşa fericită”, spune micuţa, care urmăreşte redeschiderea Grădinii Zoologice Thrigby Hall Wild Life.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0602140134.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0602140134-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În Marea Britanie renaşte speranţa. Începând cu 12 aprilie, mare parte dintre restricţii vor fi ridicate. Great Yarmouth este un oraş turistic, aflat pe coasta Mării Nordului, care trăieşte din turism. Ziua...