Ministerul Educaţiei a creat cadrul legal pentru ca grădiniţele să poată organiza activităţi cu copiii şi în perioada vacanţei de primăvară, anunţă Sorin Cîmpeanu, care precizează că numărul acestora e diferit de la o săptămână la alta, în funcţie de solicitări.

„Ministerul Educaţiei a creat cadrul legal pentru ca grădiniţele să poată organiza activităţi cu copiii şi în perioada vacanţei de primăvară”, anunţă pe Facebook ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

El spune că un număr însemnat de grădiniţe din sistemul de educaţie vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară, cu avizul direcţiilor de sănătate publică.

„Numărul acestora este diferit de la o săptămână la alta, în funcţie de solicitări şi de capacitatea grădiniţelor de a asigura resursa umană”, conchide Cîmpeanu.

Astfel, potrivit unui tabel, în săptămâna 5-9 aprilie sunt deschise 691 de grădiniţe, în perioada 12-16 aprilie vor fi deschise 1.154 de grădiniţe, în săptămâna 19-23 aprilie 1,123, iar între 26 şi 29 aprilie 554 grădiniţe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Ministerul Educaţiei a creat cadrul legal pentru ca grădiniţele să poată organiza activităţi cu copiii şi în perioada vacanţei de primăvară, anunţă Sorin Cîmpeanu, care precizează că numărul acestora e diferit de la o săptămână la alta, în funcţie de solicitări. ...