Numărul de persoane internate în spital din cauza virusului Sars-Cov-2 creşte pe zi ce trece. Spre deosebire de tulpina iniţială, cea britanică afectează mai ales vârstele mici.

167 de copii sunt internaţi, dintre care 16 la terapie intensivă şi alţi doi sunt intubaţi.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, are câteva recomandări pentru creşele care funcţionează zilnic.

„Toate aceste activităţi şcolare sau activităţi în comun ale copiiilor trebuie să fie supravegheate cu maximă atenţie şi cu foarte mare grijă, pentru că reprezintă un risc şi pentru copii dacă nu se respectă acele măsuri pe care noi le-am pus la punct şi le-am pus la dispoziţia colegilor din sistem”, spune Andreea Moldovan.

Medicul Bogdan Opriţa spune că, spre deosebire de anul trecut, acum ajung în spitale familii întregi.

„Înregistrăm record negativ după record negativ, acest lucru nu arată însă nimic altceva decât ceea ce domnul ministru a spus, limita sistemului”, explică Opriţa, medic şef UPU Bucureşti.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0588026712.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0588026712-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Numărul de persoane internate în spital din cauza virusului Sars-Cov-2 creşte pe zi ce trece. Spre deosebire de tulpina iniţială, cea britanică afectează mai ales vârstele mici. 167 de copii sunt internaţi, dintre care...