„Direcţia Generală de Poliţiei a Municipiului Bucureşti vă informează că pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, un membru al Guvernului a fost sancţionat contravenţional, cu suma de 1.500 lei, pentru neportul măştii de protecţie”, a transmis vineri Poliţia Capitalei.

Cel amendat este ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a fost fotografiat luni fără mască de protecţie pe holurile Parlamentului, deşi conduita sanitară prevede că portul măştii este necesar în toate spaţiile închise.

Ministrul Sănătăţii a spus că şi-a dat jos masca pentru a fi auzit mai bine într-o conferinţă video şi pentru că îi era sete: „fără îndoială, am greşit şi toate criticile sunt justificate”.

„Eram într-o conferinţă video, mi-am dat jos masca pentru intervenţie, pentru a mă face mai bine înţeles şi pentru că îmi era sete – pentru a comunica mai clar şi pentru a bea apă. Fără să spun că asta justifică greşeala, trebuie spus că am făcut asta fiind singur în încăpere – fără nicio persoană la mai puţin de 10 metri în jurul meu”, susţine Voiculescu.

Acesta adaugă că la un moment dat i-a fost atrasă atenţia şi şi-a pus la loc masca.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi alte patru persoane au fost amendate joi, după ce au apărut în imagini, la o acţiune de împădurire în Tălmaciu, judeţul Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr, a transmis, joi, că în urma apariţiei în mediul online imaginilor în care sunt înfăţişate mai multe persoane care nu poartă masca de protecţie în timp ce se află în bena unui autovehicul, poliţiştii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor au fost identificate şase persoane, femei, care au fost sancţionate conform Legii nr. 55/2020.

Au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.000 lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/voiculescu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/voiculescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Direcţia Generală de Poliţiei a Municipiului Bucureşti vă informează că pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, un membru al Guvernului a fost sancţionat...