Mii de oameni au stat la coadă azi în Bucureşti, ca să se vaccineze. O nouă tranşă de doze de vaccin Pfizer era deja de la primele ore la Institutul Cantacuzino. Doar că recepţia transportului a durat, aşa că serul ajuns cu întârziere la centrele de vaccinare.

 

La Romexpo au apucat să se vaccineze numai cei care aveau programări dimineaţă. De la ora 11.00 nu a mai fost vaccin.

 

Maşina a ajuns după ora 14.00 doar că cei care aşteptau au fost anunţaţi că mai durează până se dezgheaţă serul. Aşa că nici la ora 15.00, mulţi dintre cei care erau programaţi, nu reuşiseră să se vaccineze.

 

Serul se terminase iar coada era din ce în ce mai lungă. Ce spuneau persoanele aflate la coadă:

 

– La ce oră aţi avut programare?

– La 12. Şi au terminat. Şi mai era o domnişoară cu un copil de trei luni.

 

Cu gândul la vaccin, dacă erai la coadă, nu prea mai ţineai cont de distanţare. „Oricum se vaccinează, aşa că nu cred că e o problemă că stau aşa, acolo grămadă.”, era opinia unei alte persoane aflate la coadă. 

 

Carmen Noapteş, şefa centrului de vaccinare, spune că nimeni nu va pleca nevaccinat.

 

„Sunt în jur de o mie şi ceva, 1300 de persoane care urmează să fie vaccinate în intervalul 14.30-20 şi noi credem că reuşim”, a declarat Carmen Noapteş, şefa centrului de vaccinare. 

 

Nu doar la Romexpo au fost întârzieri la vaccinare azi. Şi la Regina Maria, în Pipera, orarul vaccinării a fost dat peste cap.

 

 

 

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/whatsapp-image-2021-02-26-at-12-16-49-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/whatsapp-image-2021-02-26-at-12-16-49-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mii de oameni au stat la coadă azi în Bucureşti, ca să se vaccineze. O nouă tranşă de doze de vaccin Pfizer era deja de la primele ore la Institutul Cantacuzino. Doar că recepţia transportului a durat, aşa că serul ajuns cu întârziere la...