Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat luni seara că în prima jumătate a anului va declanşa procedura de numire a procurorului şef al DIICOT. „Avem un interimat, şi interimatul nu face bine niciunei instituţii”, a spus minsitrul.

„La DIICOT este vorba de o procedură care trebuie să aibă loc, o procedură de numire în funcţie, pentru că avem un interimat, şi interimatul nu face bine niciunei instituţii. Nu este o urgenţă absolută, dar este nevoie de o schimbare şi acolo va trebui să declanşez în prima jumătate a anului, până în iulie, inclusiv în iunie, să declanşez procedura de numire a procurorului-şef DIICOT”, a declarat ministrul Justiţiei la TVR.

Acesta a vorbit despre schimbare a modului de numire a procurorilor de rang înalt, prevăzută în noile Legi ale Justiţiei.

„Este vorba de întărirea rolului CSM în cadrul procesului de numire şi scăderea proporţională a rolului politic. Este important ca toţi actorii din acest proces de numire a procurorilor de rang înalt, vorbim de procurorul general al României, de procurorul şef DNA, DIICOT, de procurorii adjuncţi, toţi aceştia trebuie să se bucure de mare credibilitate şi lucrul acesta se va întâmpla cu siguranţă în momentul în care legislaţia va fi îmbunătăţită şi ministrul Justiţiei, CSM-ul şi preşedintele vor fi cu toţii de acord că acea propunere este corectă”, a spus Stelian Ion.

Acesta a precizat că avizul negativ al CSM ar putea opri procedura de numire.

„Propunerea venită din partea ministrului Justiţiei să primească un aviz conform din partea CSM, din partea secţiei pentru procurori, apoi să vină o evaluare proprie din partea preşedintelului. Avizul conform înseamnă că, cel puţin pe avizul negativ, el opreşte această procedură, se poate relua cu altă persoană, cu altă propunere. (…) În final, preşedintele are posibilitatea să numească sau să refuze acea propunere”, a mai spus Ion.

Ministrul a precizat că vor fi modificări şi în ceea ce priveşte revocarea procurorilor de rang înalt.

„Am văzut în ultimii ani tot felul de evaluări făcute de miniştri. Vreau să înlăturăm aceste evaluări abuzive şi este foarte important să ţinem cont de hotărârea CEDO, Kovesi împotriva României, care tocmai lucruul acesta îl reclamă şi anume faptul că nu există o procedură de atac în instanţă în cazul unei revocări abuzive. Propunerea noastră vine şi cu acest element de noutate”, a mai spus Stelian Ion.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat luni seara că în prima jumătate a anului va declanşa procedura de numire a procurorului şef al DIICOT. „Avem un interimat, şi interimatul nu face bine niciunei instituţii”, a spus...