Retailerul online eMAG anunţă investiţii de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a susţine dezvoltarea comerţului online şi schimbări în echipa executivă, cu Tudor Manea care preia rolul de CEO de la Iulian Stanciu, care devine preşedinte executiv. 

Iulian Stanciu va fi în continuare implicat în conturarea strategiei de dezvoltare, în analiza, prioritizarea şi aprobarea investiţiilor şi bugetelor, alături de noul CEO.

„Investiţiile pe care le vom face în următorii trei ani ne vor ajuta să le oferim clienţilor noştri o gamă mai mare de produse şi preţuri mai bune, viteză la livrare, dar şi o simplificare a procesului de plată. Ne propunem, de asemenea, ca prin infrastructura pe care o construim, să ajutăm antreprenorii locali să facă tranziţia în online mai uşor, transferând din experienţa dobândită de noi”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

„Credem că avem în faţă foarte multe oportunităţi, odată cu dezvoltarea economiei digitale. În acest sens, vom accelera foarte mult investiţiile în transformarea eMAG într-un ecosistem regional de tehnologie şi comerţ. Din cele 3,2 miliarde de lei pe care îi vom investi în următorii trei ani, 785 de milioane de lei se vor duce către dezvoltare internaţională, 447 de milioane de lei către dezvoltarea de tehnologie românească, 251 de milioane de lei vor merge către dezvoltarea antreprenorialului digital prin intermediul platformei Marketplace, 990 de milioane de lei în dezvoltarea serviciilor logistice şi 740 de milioane de lei în investiţii în alte companii. Aş vrea să îl felicit pe Tudor pentru noul rol, pentru contribuţia avută până acum la dezvoltarea eMAG şi pentru evoluţia personală. Cred că este un exemplu pentru oricine că prin muncă şi educaţie poţi ajunge oriunde. Împreună vom lucra la dezvoltarea serviciilor oferite clienţilor, dar şi la extinderea internaţională a zecilor de mii de antreprenori români din platforma eMAG Marketplace”, a declarat Iulian Stanciu, preşedinte executiv eMAG.

În următorii trei ani, grupul eMAG îşi va consolida prezenţa în regiune prin investiţii care se ridică la 785 de milioane de lei. În Ungaria, unde compania a fuzionat cu Extreme Digital în urmă cu doi ani, ţinta este de a atinge vânzări de un miliard de euro în următorii cinci ani. În Bulgaria, eMAG va continua extinderea prezenţei fizice, după ce anul trecut a inaugurat primul showroom la Sofia, şi se va concentra pe dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor sale, în beneficiul clienţilor.

De asemenea, un buget de 447 de milioane de lei va fi alocat pentru dezvoltarea de tehnologie românească pe care să o exporte în toate ţările unde este eMAG prezentă şi de care să beneficieze şi ceilalţi antreprenori din ecosistemul eMAG. Compania investeşte în dezvoltarea echipei de tehnologie, care în prezent numără peste 700 de oameni, iar anul acesta urmează să fie extinsă cu alţi 100. Tehnologiile dezvoltate de către IT-iştii eMAG integrează inteligenţă artificială, cu scopul îmbunătăţirii experienţei de cumpărare, începând din depozit, unde ajută la optimizarea rutei de colectare a produselor comandate şi astfel la un timp de livrare foarte bun, până la căutarea pe site-ul şi aplicaţia mobilă eMAG, astfel încât clienţii pot să identifice cât mai simplu şi rapid produsele dorite.

La rândul său, eMAG Marketplace, un pilon important în creşterea companiei, care este estimat să ajungă la 45.000 de selleri români în trei ani, de la 25.000 câţi sunt acum pe platformă, va beneficia de o infuzie de capital de 251 de milioane de lei. În 2020, volumul vânzărilor realizate de către sellerii români din eMAG Marketplace a crescut cu peste 90% faţă de 2019, ajungând la 25 milioane de produse.

Pentru a putea susţine o gamă mare de produse şi a creşte viteza de livrare, pe fondul creşterii accelerate a comerţului online, compania va continua investiţiile în logistică pentru infrastructura digitală: noul hub logistic de la Joiţa va deveni complet operaţional în septembrie 2022, iar reţeaua easybox va fi dublată în următoarea perioadă pentru a face livrarea mai uşoară, predictibilă şi rapidă. În total, investiţiile în logistică se ridică la 990 de milioane de lei în următorii trei ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/2795917-publimedia-silviu-matei.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/2795917-publimedia-silviu-matei-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Retailerul online eMAG anunţă investiţii de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a susţine dezvoltarea comerţului online şi schimbări în echipa executivă, cu Tudor Manea care preia rolul de CEO de la...