La 18 martie, agenţia britanică de reglementare pe piaţa medicamentelor, MHRA, le-a adresat celor vaccinaţi câteva sfaturi ca să prevină cazurile de tromboză. Deşi contextul era legat de incidentele după vaccinarea cu AstraZeneca, sfaturile erau pentru toţi cei vaccinaţi, tocmai pentru că incidente tromboembolice au fost raportate după toate vaccinurile anti-Covid: „Ca măsură de precauţie sfătuim pe oricine care după vaccinare are o durere de cap ce durează timp de mai mult de 4 zile, sau constată apariţia la câteva zile de la vaccinare a unor vânătăi pe piele în alte locuri decât cel unde s-a făcut injecţia, să apeleze la medic”, a declarat June Raine, directoarea executivă a MHRA.

Separat, Agenţia Europeană a Medicamentului a publicat un comunicat în care arată că dacă la câteva zile după vaccinarea cu AstraZeneca apar dureri în piept sau în abdomen, edem sau senzaţie de răceală la un singur picior, durere de cap care se accentuează sau vedere înceţoşată, greutate în respiraţie, sângerări persistente sau vânătăi, trebuie apelat la medic. La noi însă, populaţia nu merită să afle nimic: site-ul campaniei de vaccinare şi contul de Facebook al ministerului dau doar un link la comunicatul în limba engleză al agenţiei, în vreme ce din comunicatul echivalent în română lipseşte pasajul respectiv.

În schimb, coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiţă, a argumentat că incidenţa naţională a cazurilor de tromboză de sinus venos cerebral în 2019 a fost de 5,2 la un milion de oameni, aşa încât oricum oamenii o păţeau şi înainte de vaccinare. Actuala campanie de vaccinare în Europa nu a început însă de un an, ci doar de trei luni, iar în Norvegia, totalul celor vaccinaţi cu AstraZeneca la jumătatea lunii martie, atunci când au fost reclamate primele şase incidente şi decese, era de circa 120.000. Iar medicii germani, danezi şi norvegieni s-au alertat nu doar pentru că au văzut nişte cheaguri de sânge, ci pentru că au văzut aproape concomitent mai multe cazuri cu o asociere rară între cheaguri multiple sau tromboză cu localizare neobişnuită şi scăderea numărului de trombocite.

Aşa cum a explicat în presa olandeză Hugo ten Cate, expert în tromboze la Universitatea Maastricht, reacţia imunitară exagerată care duce la astfel de cazuri înseamnă că anticorpii nu doar se fixează de trombocite şi formează cheaguri de sânge, ci şi împiedică formarea unor trombocite noi, astfel încât pacientul are prea multe trombocite blocate în anumite puncte din corp şi prea puţine în restul corpului. Prin urmare, ar fi normal ca politicile publice să devină mai prudente în privinţa recomandării de a se vaccina pentru cei care au avut Covid-19 şi au dezvoltat anticorpi ori pentru cei ce se infectează după prima doză. Reacţiile adverse nu sunt deci inevitabile sau netratabile, dar cu condiţia să nu fie negate pe motiv că dacă vorbeşte cineva de ele se sperie populaţia sau îşi amână vaccinarea nişte oameni care abia au ieşit din izolare după boală.

Cât despre argumentul răspândit de influenceri că oricum şi alte produse au ca efect advers cheagurile de sânge, cum ar fi anticoncepţionalele orale, şi totuşi femeile le folosesc fără să mai facă atâtea fiţe, nu doar că nu e în favoarea celor care îl emit, ci în realitate incriminează involuntar indiferenţa unei industrii farma şi a unei societăţi care face să pară normal şi banal, ba chiar recomandabil ca femeile să-şi asume timp de ani de zile riscurile respective ca să evite o sarcină nedorită.

Iar dacă e vorba de femei, cine a văzut şedinţa din 10 februarie a Senatului unde Diana Şoşoacă a strigat până i s-a tăiat microfonul va fi observat probabil şi felul cum ea, făcând scandal, a reuşit astfel să ducă în derizoriu şi să facă uitată exact tema pe care se prefăcea că vrea s-o denunţe – faptul că prin natura sistemului lor imunitar, femeile sunt mai predispuse la reacţiile de tip alergic şi autoimun ale vaccinurilor, astfel încât şi după vaccinurile anti-Covid femeile au raportat efecte adverse în număr mare. În loc să prezinte argumente serioase, dacă tot dorea să abordeze subiectul, senatoarea s-a apucat să tune însă că vaccinul provoacă sterilitate şi că ea nu va permite ca statul „să omoare copiii şi femeile care sunt matricea naţională”, îngropând astfel în mod evident orice şansă de discuţie normală.

Între timp avem şi un context pentru raportările de efecte adverse – în această lună a apărut un articol al unor specialişti germani în alergologie, nicidecum antivaxeri, care arată că incidenţa reacţiilor anafilactice în contextul vaccinurilor cu tehnologie mRNA se prezintă ca fiind de circa 10 ori mai mare decât pentru vaccinurile precedente, la circa 1 la 100.000 de injecţii, astfel încât este necesară consolidarea pregătirii vaccinatorilor şi a medicilor pentru recunoaşterea şi tratarea cazurilor. Din nou deci e vorba de o chestiune care priveşte politicile publice. Dacă o problemă de sănătate publică nu e cunoscută sau e băgată sub preş, rezultatul va fi o populaţie dezorientată şi suspicioasă, expusă tuturor zvonurilor şi dezinformărilor.

Atunci când pe vreo reţea socială apare câte o întrebare dacă e posibil ca la distanţă de mai multe zile ori săptămâni de la vaccinare, indiferent de vaccin, să apară dureri de cap sau muşchi, probleme digestive, erupţii sau oboseală nefirească, persoana e imediat înconjurată de zeloşi care îi repetă puţinele informaţii oficiale, anume că reacţiile adverse sunt numai acelea care apar imediat după vaccin şi trec într-o zi sau două. Dar nu zeloşii sunt aici de vină, ci lipsa de informare oficială corectă.

Mai departe, nimeni nu vrea să explice ce au constatat cercetătorii care au luat apărarea vaccinului Pfizer în februarie, când şeful campaniei de vaccinare din Israel acuzase că „prima doză pare mai puţin eficientă decât am crezut”. Doi cercetători de la Norwich Medical School au arătat atunci că „în mod surprinzător, incidenţa zilnică a cazurilor a crescut puternic după vaccinare până cam în a opta zi – aproximativ s-a dublat”, iar eficacitatea vaccinului a rămas aproape de zero până în ziua a 14-a, pentru ca apoi să înceapă să crească până la rapel. Cei doi au presupus că înmulţirea infectărilor se poate explica printr-un comportament mai puţin prudent după inoculare. Alţii au amintit nişte studii făcute vara trecută pe vaccinurile cu mRNA, care arătau că în primele 6-8 zile de la vaccinare, o parte dintre participanţi au avut o scădere temporară a imunităţii, ceea ce ar explica parţial numărul mai mare de îmbolnăviri de Covid-19 înregistrat în toate ţările unde au început campanii de vaccinare.

La nivel de politici publice, asta înseamnă că ar trebui procedat aşa cum au sugerat diverşi experţi din Marea Britanie, Israel, dar şi din alte ţări: fie o campanie intensivă de vaccinare în paralel cu o carantină naţională cât mai strictă, pentru a nu aglomera sistemele sanitare în perioada când grosul populaţiei se vaccinează, fie recomandarea ca persoanele vaccinate să încerce pe cât posibil o perioadă de autoizolare ca după infectare, ştiind că orice expunere este pentru ele mai periculoasă decât înainte de vaccin. România, după cum se vede, nu-şi permite nici carantină strictă, nici vaccinare rapidă, iar majoritatea oamenilor nu-şi permit să se autoizoleze. Dar atunci cu atât mai mult ar conta o recomandare oficială de prudenţă în plus pentru perioada de după vaccinare. Şi e un detaliu, dar ar fi putut fi preluat măcar sfatul unor medici din SUA sau Marea Britanie de evitare a consumului de alcool până la trei zile înainte şi două săptămâni după vaccinare.

În fine, poate cel mai delicat aspect este gestionarea incertitudinii reale legate de ce pot şi ce nu pot face vaccinurile. Unul dintre cele mai sincere articole despre asta a fost publicat în The Guardian de Adam Finn, profesor la Universitatea Bristol şi membru al comitetului naţional pentru vaccinare şi imunizare. El spune că în măsura în care măcar o parte din vaccinaţi nu vor mai face boala, va creşte capacitatea colectivităţii de a se proteja de efectele virusului, pentru că se reduce treptat presiunea pe sistemul sanitar şi scade pe ansamblu rata de propagare a infecţiei. Aşa se face că oamenii cu imunitate îi protejează indirect pe cei fără imunitate sau care dintr-un motiv sau altul nu se vor vaccina. „Cea mai importantă întrebare este cât de bine reuşesc vaccinurile să reducă transmiterea virusului. Dacă o pot face rezonabil de bine, atunci imunizarea în număr suficient de mare a oamenilor în aşa fel încât să atingă imunitatea de grup devine într-adevăr o cale înapoi spre normalitate”, conchide Finn.

Admiterea incertitudinii înseamnă că îţi tratezi cetăţenii ca pe nişte adulţi, pe care îi iei ca aliaţi într-un efort colectiv în care explici la fiecare pas măsurile, riscurile şi avantajele, rezultatele de până acum şi ce urmează. Altminteri n-o să ai ca rezultat decât percepţia de stat absurd, care târăşte cu sila oamenii la o vaccinare de neînţeles, din moment ce tot mai trebuie să poarte mască şi după injecţie. Ori reacţii ale zeloşilor care nu înţeleg nimic despre vaccinare, dar cred că dacă o acceptă li se cuvin mai multe drepturi în societate, aşa cum a zis un fost ziarist: „Eu ca şi vaccinat (!) nu vreau să călătoresc în acelaşi avion cu un nevaccinat.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/fotojet-1-10.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/fotojet-1-10-300x300.jpgrootstireaUncategorised
La 18 martie, agenţia britanică de reglementare pe piaţa medicamentelor, MHRA, le-a adresat celor vaccinaţi câteva sfaturi ca să prevină cazurile de tromboză. Deşi contextul era legat de incidentele după vaccinarea cu AstraZeneca, sfaturile erau pentru...