Panathinaikos Atena şi Ladislau Boloni şi-au încheiat aventura în Cupa Greciei
Panathitaikos Atena, echipa condusă de Ladislau Boloni, a fost eliminată miercuri seara din Cupa Greciei, în sferturile de finală ale competiţiei, de formaţia PAS Giannina, în două manşe, încheiate ambele cu scor identic 2-1/2-1.
Ladislau Boloni şi Panathinaikos Athena şi-au încheiat aventura în Cupa Greciei, miercuri seara, fiind învinşi de PAS Geannina şi pe teren propriu, cu 2-1, după ce pierduseră, cu acelaşi scor, şi meciul tur, din deplasare.
Calificarea a fost jucată practic în primele 10 minute, când formaţia antrenată de român, a primit un gol în minutul 2 şi un autogol, în minutul 9.
Cele două reuşite au turnat plumb în picioarele gazdelor, care nu au mai avut puterea să revină, fiindu-le necesare 4 goluri pentru calificare.
Au reuşit doar unul, în minutul 75, fiind în cele din urmă eliminaţi din competiţie. Tot miercuri, PAOK Salonic s-a calificat în semifinale, după ce a învins în dublă manşă pe Lamia (5-2/1-1).
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

FOTO. Anamaria Prodan s-a pozat la balcon și a strâns peste 10 mii de like-uri pe Instagram!
PROSPORT.RO

Cea mai scumpă partidă de amor s-a plătit la Iași! Câți bani a luat o tânără, după ce a fost trimisă de iubitul ei să se culce cu un bogătaș
CANCAN.RO

Dialog halucinant între Dincă și Cumpănașu! I-a spus unde să o caute pe Alexandra Măceșanu
GANDUL.RO