Potrivit unui comunicat al CE, România a prezentat Comisiei planul de a acorda un ajutor public în valoare de aproximativ 254 de milioane de euro pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a sistemului de termoficare din zona urbană Bucureşti. Sprijinul preconizat va fi acordat sub forma unui grant direct finanţat din fondurile structurale ale UE gestionate de România.

Ca mărime, sistemul de termoficare din Bucureşti este primul din UE şi al doilea din lume, deservind 1,2 milioane de locuitori prin circa 940 km de conducte termice pentru sistemul de transport şi 2 800 km de conducte pentru sistemul de distribuţie.

Reabilitarea sistemului de termoficare a municipiului Bucureşti va consta în înlocuirea unor secţiuni ale principalelor conducte de transport al apei calde, reprezentând aproximativ 10 % din lungimea totală a reţelei. Această investiţie va reduce pierderile de căldură şi de apă, precum şi alte tipuri de pierderi, generând costuri mai mici de întreţinere a reţelei. Prin urmare, măsura va contribui la economii de energie şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi de alţi poluanţi”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, autorităţile române au demonstrat că în pofida reducerii cu aproximativ 10 % a costurilor de exploatare, funcţionarea generală a sistemului de termoficare nu va genera venituri suficiente pentru a acoperi costul aferent acestor investiţii, fiind, prin urmare, necesară acordarea acestui grant din fondurile structurale ale UE.

„Comisia a constatat că sistemul de termoficare din Bucureşti este un sistem eficient de termoficare şi răcire centralizată, astfel cum este definit acest concept în Directiva privind eficienţa energetică. De asemenea, Comisia a constatat că măsura este necesară – întrucât proiectul nu ar putea fi realizat fără sprijin public – şi proporţională – deoarece proiectul va oferi o rată de rentabilitate rezonabilă. Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsura nu denaturează concurenţa şi este conformă cu normele UE privind ajutoarele de stat, în special datorită reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi de alţi poluanţi şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice a sistemului de termoficare”, au mai transmis reprezentanţii CE.

Această măsură de ajutor în valoare de 254 de milioane de euro, finanţată prin intermediul fondurilor structurale ale UE, va ajuta România să îşi atingă obiectivele în materie de eficienţă energetică şi va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi de alţi poluanţi, fără a denatura în mod nejustificat concurenţa”, a declarat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/robinet-shutterstock.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/robinet-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al CE, România a prezentat Comisiei planul de a acorda un ajutor public în valoare de aproximativ 254 de milioane de euro pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a sistemului de termoficare din zona...