Scandalul care ţine, de două zile, prima pagină a ziarelor din Israel şi din lume e cartea Galiei Oz (foto) intitulată „Ceva deghizat în dragoste” (cam aşa s-ar traduce din ivrit).

Galia e fiica mijlocie a uriaşului Amos Oz. Ea însăşi scriitoare (de cărţi pentru copii), îşi începe astfel volumul de confesiuni: „În copilărie, tata mă bătea, mă înjura şi mă umilea. Violenţa era plină de creativitate: mă târa prin casă şi mă azvârlea pe pragul uşii. Mă numea mizerabilă. Nu era vorba despre o pierdere de control de moment sau de vreo palmă pe ici-pe colo, ci de rutina unor  abuzuri sadice. Singura mea crimă era că exist şi de aceea pedepsele nu se sfârşeau niciodată. Simţea nevoia să mă doboare”. Textul e îndelung psihanalizabil.

Fata cea mare, istoricul Fania Oz-Salzberger, cu care Amos Oz a scris „Evreii şi cuvintele” (un dialog tulburător despre iudaitate) a fost obligată să posteze ieri pe Twitter răspunsul familiei: „Astăzi, Galia Oz a lansat o nouă carte, în care aruncă acuzaţii serioase împotriva tatălui ei, Amos. De asemenea, împotriva noastră, a mamei şi fraţilor ei (prozatorul mai are un fiu, n.m.). Am cunoscut toată viaţa un Amos foarte diferit, un bărbat cald şi afectuos, care şi-a iubit familia profund şi cu blândeţe. Ne-a dedicat inima şi sufletul. Acuzaţiile Galiei împotriva lui Amos, marea lor majoritate, contrazic clar cele trei vieţi ale noastre de amintiri iubitoare despre el. În urmă cu şapte ani, Galia a întrerupt în pripă toate legăturile cu noi. Scurt timp după aceea, acuzele ei au fost extinse şi asupra noastră. Pe patul de moarte, Amos a încercat şi a sperat să vorbească din nou cu Galia, să asculte, să priceapă, să înţeleagă chiar şi afirmaţiile care contraziceau realitatea, aşa cum el şi noi o vedeam. Durerea Galiei e palpabilă şi sfâşietoare. Dar noi ne amintim altfel. Uimitor de diferit”.

Fireşte că n-am apucat încă să citesc „Ceva deghizat în dragoste”. Dar dacă nu e vreo ficţiune genială, nu-i văd rostul. N-ar fi decât un act profanator la adresa cuiva care se odihneşte în patrimoniul universal. Mi-e teamă că unica miză a Galiei Oz e de a atrage atenţia asupra măruntei sale persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/galia-oz-photo-by-eric-sultan-1-7764.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/galia-oz-photo-by-eric-sultan-1-7764-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Scandalul care ţine, de două zile, prima pagină a ziarelor din Israel şi din lume e cartea Galiei Oz (foto) intitulată „Ceva deghizat în dragoste' (cam aşa s-ar traduce din ivrit). Galia e fiica...