Imaginea articolului Tentativă de asasinare în plină zi: Ministrului libian de interne a scăpat cu viaţă unui atac în capitala Tripoli

Sursa foto: The Libya Observer

Atacatorii au tras asupra convoiului lui Bashagha în timp ce traversa vestul Tripoli după ce vizitase Corporaţia Naţională Petrolieră şi sediul forţelor de ordine ale ministerului.

Gărzile lui Bashagha au avut un schimb de focuri cu atacatorii înainte de a-i urmări, ucigând unul, rănind un altul şi arestând doi, potrivit sursei.

Atacul a avut loc în timp ce Guvernul de Acord Naţional (GNA), recunoscut la nivel internaţional, în care serveşte Bashagha, se pregăteşte să facă loc unui nou guvern interimar selectat într-un proces condus de ONU, care vizează unificarea fracţiunilor din Libia.

Investigaţiile iniţiale păreau să arate că cei care au comis atacul de duminică provin din Zawiya, un alt oraş puternic aflat la 45 de kilometri vest de Tripoli, a spus sursa pentru Reuters.

În calitate de ministru de interne, Bashagha s-a angajat să oprească grupuri armate care au deţinut puterea pe teren în vestul Libiei de la o revoluţia din 2011, relatează The Libya Observer.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...