Ministrul Muncii, Raluca Turcan, susţine că acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor atunci când sunt suspendate activităţile didactice se aplica neunitar în cazul familiilor monoparentale, motiv pentru care a propus Parlamentului mai multe amendamente. 

Acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice se aplica neunitar în cazul familiilor monoparentale. Practic, unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alţii nu”, a scris marţi pe Facebook ministrul Muncii.

Raluca Turcan susţine că a transmis Parlamentului mai multe amendamente prin care se va asigura aplicarea unitară a reglementărilor, „astfel încât să nu afectăm sănătatea copiilor şi siguranţa acestora în lipsa părinţilor care să-i supravegheze în zilele în care cursurile se ţin online”.

Astăzi, Comisia a adoptat propunerile de modificare solicitate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale astfel: În cazul familiei monoparentale, nu este necesară declaraţia celuilalt părinte pentru solicitarea dreptului la zile libere sau la majorarea salarială; Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţi din penitenciare şi personal din unităţile sanitare publice vor putea solicita acordarea de zile libere, cu acceptul angajatorului. Dacă părintele nu solicită acordarea zilelor libere, atunci acesta beneficiază de majorarea salarială de 75%”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Conform postării, în situaţia în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite şi nu se recuperează.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7547103-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7547103-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, susţine că acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor atunci când sunt suspendate activităţile didactice se aplica neunitar în cazul familiilor monoparentale, motiv pentru care a propus Parlamentului mai multe amendamente.  ...