Premierul Florin Cîţu a spus că nu este adevărat şi că, din contră, bugetul va fi mai mare: ”Ministerul Sănătăţii are 11,43 miliarde de lei buget, mai mare decât anul trecut, un an special, cea mai mare criză de sănătate din ultima sută de ani. Şi deci am alocat mai multe resurse într-un an în care nu o să avem aceeaşi situaţie. În plus, suntem cu aproape 2 miliarde mai mult decât în 2019, când era un an normal. Deci, toate aceste discuţii în spaţiul public sunt ori pentru că oamenii nu înţeleg şi nu ştiu să citească un buget ori vor să facă scandal şi atât”.

Poate dacă Ministerul Sănătăţii nu ar fi avut buget ar fi fost mai bine, pentru că nu ar mai fi avut lumea de la ce să se certe. Analfabeţii funcţionali şi cei puşi pe scandal nu ar fi avut ce comenta, iar premierul Florin Cîţu nu ar mai fi trebuit să se întrerupă din munca sa de construire a unei Românii sănătoase pentru a se explica.

Dacă bugetul pentru sănătate va fi mai mic decât anul trecut este foarte grav, iar dacă va fi mai mare cu numai 2 miliarde de lei faţă de 2019 e grav. Chiar dacă premierul Cîţu are dreptate atunci când afirmă că bugetul pe anul în curs va fi mai mare cu 2 miliarde de lei decât în 2019, acesta tot insuficient va fi pentru că se face vaccinare, fiindcă trebuie renovate şi dotate spitale şi pentru că trebuie  avută grijă de cadrele medicale, astfel încât acestea să nu plece din ţară în căutarea unor condiţii mai bune de muncă şi de venituri mai consistente.

Oricum ar fi, bugetul alocat Ministerului Sănătăţii dăunează grav sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ochelari-bretele-002-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ochelari-bretele-002-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul Florin Cîţu a spus că nu este adevărat şi că, din contră, bugetul va fi mai mare: ”Ministerul Sănătăţii are 11,43 miliarde de lei buget, mai mare decât anul trecut, un an special, cea mai ...