Vicepremierul Dan Barna anunţă „o decizie istorică azi în Parlamentul European”: „A fost aprobat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, un plan financiar prin care statele europene vor primi 650 de miliarde de euro pentru contracararea efectelor pandemiei”. 

Conform lui Dan Barna, 30 de miliarde vor reveni României prin PNRR.

„Aceşti bani reprezintă o şansă uriaşă pentru ţara noastră şi ea poate fi fructificată doar dacă finanţăm cu ei proiecte care au întotdeauna în spate o logică a reformei şi a investiţiilor. Am avut ieri o discuţie excelentă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor şi am căzut de acord asupra câtorva priorităţi pe care trebuie să le finanţăm prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (denumirea oficială vehiculului prin care vor veni fondurile): Reforma administrativă, Eficientizarea administraţiilor publice şi, o dată pentru totdeauna, interconectarea bazelor de date ale instituţiilor publice, Investiţii în educaţie/învăţământul dual, Mutarea zonelor industriale în afara oraşelor, Decontaminarea industrială, Regenerarea urbană, Proiecte integrate de punere în siguranţă a clădirilor publice, Dezvoltarea zonelor metropolitane, Refacerea infrastructurii de gaze medicinale astfel încât spitalele noastre să fie mai sigure şi Infrastructura rutieră”, arată vicepremierul.

„Am reuşit să convingem Comisia Europeană să fim singura ţară care poate finanţa astfel de proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.Avem şansa să refacem împreună economia României. Am discutat şi cu reprezentanţii sectorului privat despre nevoile pe care le au pentru investiţii şi reforme, şi despre principalele obiective pe care le putem avea în vedere pentru digitalizarea proceselor, reformă în sectorul energetic, dar şi stimularea sectorului IMM/start-up-uri, pentru a recupera decalajele faţă de celelalte state membre. Continuă în aceste zile dezbaterile despre măsurile şi actualizarea PNRR şi le mulţumesc colegilor de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene pentru găzduire”, conchide Dan Barna.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0482579358.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0482579358-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vicepremierul Dan Barna anunţă „o decizie istorică azi în Parlamentul European”: „A fost aprobat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, un plan financiar prin care statele europene vor primi 650 de miliarde de euro pentru contracararea efectelor...