Potrivit unui comunicat al CFR Călători, peste 30 trenuri sunt duminică suplimentate cu un număr de 71 vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri.

Astfel, o parte dintre trenurile CFR Călători care se întorc duminică de pe Valea Prahovei în Capitală au în compunere şi 15 vagoane, maximum admis, cum este de exemplu IR 1746 cu plecare la ora 17.00 din Braşov, cu o capacitate de 1098 de locuri. De asemenea, trenul IR 1636 cu plecare din Braşov la ora 14.20 are 10 vagoane din care 6 suplimentare, având în total 720 locuri, faţă 310 locuri într-o zi obişnuită.

„Şi trenurile care sunt în graficul de circulaţie după intervalele orare cele mai solicitate dispun de o capacitate de transport suplimentată: R 3012 cu plecare la ora 18.51 din Braşov are o capacitate de peste 460 locuri, IR 1624 cu plecare din Braşov la ora 19.48 are peste 540 locuri”, a mai transmis CFR Călători.

Pentru a evita aglomeraţia, călătorii sunt rugaţi să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf.

„De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii”, se mai arată în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/3-caleferata-og.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/3-caleferata-og-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, peste 30 trenuri sunt duminică suplimentate cu un număr de 71 vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri. Astfel, o parte dintre trenurile CFR...