Optimismul în creştere este bazat pe cele trei fundaţii ale situaţiei sanitare, po­liticii şi politicilor economice la nivel mondial. Cea mai impor­tantă fundaţie este succesul în gestionarea coro­navirusului.

Deocamdată însă economia mondială se confruntă cu un început de an mai dificil decât se estimase în contextul creşterii puternice a îmbolnăvirilor şi vaccinării mai lente. Deşi economia mondială este pe cale să-şi revină din recesiunea de anul trecut, revenirea ar putea fi mai puţin solidă decât se previzionase. În plus, economiile avansate şi-ar putea vedea recuperarea economică semnificativ erodată de pandemie dacă acestea nu vor ajuta ţările aflate în curs de dezvoltare să-şi accelereze programele, revelă un raport al OMS, citat de ZF.

Şansele unor eforturi concertate pentru suprimarea pandemiei au crescut puternic din toamna anului trecut, scrie Financial Times. Goldman Sachs estimează că în SUA şi UK, unde distribuţia vaccinurilor este mai avansată, efectele asupra performanţei economice vor deveni deja vizibile până în trimestrul doi.

Totuşi, indicatorii high frequency urmăriţi de Bloomberg Economics arată un început de an complicat, economiile avansate începând pe o notă slabă, iar economiile emergente înregistrând evoluţii divergente.

„Este o reflectare a realităţii că, înainte de o distribuire la scară largă a vaccinului, o revenire la normalitate este puţin probabilă“, arată Tom Orlik, economist-şef la Bloomberg Economics.

SUA, Marea Britanie şi UE livrează vaccinuri, prefigurând un scenariu în care unele părţi ale lumii ating imunitatea de turmă în timp ce altele rămân în urmă, afectând economiile mai sărace.

„Deşi există lumină la capătul tunelului, există încă un drum lung şi anevoios înainte“, avertizează Erik Nielsen, economist-şef la UniCredit. „Atâta timp cât pandemia terorizează o parte din lume, nicăieri nu se va reveni la normalitate“.

Un studiu nou ilustrează caracterul interconectat al redresării economiei mondiale, potrivit Financial Times. Economiile avansate ar putea avea semnificativ de suferit dacă nu ajută ţările aflate în curs de dezvoltare să-şi accelereze programele de vaccinare, indică studiul ce urmează a fi publicat de OMS.

Dacă distribuirea de vaccinuri în ţările aflate în curs de dezvoltare urmează în continuare traiectoria actuală, economiile avansate au în faţă pierderi de până la 2.400 mld. $, sau 3,5% din PIB-ul de dinainte de pandemie din cauza afectării lanţurilor de aprovizionare şi comerţului mondial.

Cât priveşte UE, pe baza mediei ultimei săptămâni, blocul ar trebui să-şi accelereze vaccinarea de cinci ori pentru a-şi atinge ţinta de vaccinare a 70% din numărul total de adulţi până în vară, notează Politico.

Optimismul privind o redresare puternică a economiei mondiale în acest an depinde, dincolo de vaccinare, şi de susţinerea politicilor monetare relaxate şi de speranţa ca guvernele să nu-şi retragă susţinerea prematur, potrivit Bloomberg.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/grafic-calculator-publimedia-shutterstock-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/grafic-calculator-publimedia-shutterstock-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Optimismul în creştere este bazat pe cele trei fundaţii ale situaţiei sanitare, po­liticii şi politicilor economice la nivel mondial. Cea mai impor­tantă fundaţie este succesul în gestionarea coro­navirusului. Deocamdată însă economia mondială...