Biroul Executiv (BEx) al PRO România s-a reunit marţi, pentru a discuta raportul Grupului de lucru privind fuziunea cu ALDE.

„Conform concluziilor prezentate în urma discuţiilor cu reprezentanţii ALDE, BEx a decis convocarea Congresului Naţional Extraordinar pentru întreruperea demersurilor de fuziune a celor două formaţiuni politice. Acceptând şi respectând diferenţele doctrinare şi de viziune, PRO România şi ALDE se vor concentra să reprezinte cât mai fidel interesul electoratului propriu. Cele două partide îşi vor continua eforturile şi lupta pentru apărarea celor loviţi deopotrivă de criză şi de actuala guvernare”, transmite ProRomânia.

Potrivit sursei citate, Congresul Naţional Extraordinar al PRO România va avea loc pe data de 26 februarie, începând cu ora 15.00 şi se va desfăşura online, pentru respectarea măsurilor de siguranţă în contextul pandemiei.

Liderul ALDE Dâmboviţa, Petre Ionel, spunea săptămâna trecută că membrii ALDE, dar şi cei din PRO România „îşi manifestă dorinţa de a merge pe drumuri separate”:

„România are prioritate! Alegerile generale au fost pierdute, dovadă că fuziunea prin absorbţie nu a fost bine primită de către români. Personal, am tras semnalul de alarmă încă de la început, pentru că oamenii nu văd cu ochi buni unirea unor extreme politice, reprezentate de adevăraţii liberali şi renegaţii socialişti. E clar că nu a fost decât un compromis de ultima oră, deloc de bun augur”, afirmă Petre Ionel.

PRO România şi ALDE au decis, într-un congres comun, organizat în noiembrie 2020, fuziunea celor două partide. Membrii ALDE au candidat pe listele Pro România la alegerile generale, însă formaţiunea nu a trecut pragul electoral.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7598587-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7598587-mediafax-foto-andreea-alexandru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Biroul Executiv (BEx) al PRO România s-a reunit marţi, pentru a discuta raportul Grupului de lucru privind fuziunea cu ALDE. „Conform concluziilor prezentate în urma discuţiilor cu reprezentanţii ALDE, BEx a decis convocarea Congresului...