O angajată a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5, având funcţia de Şef al Biroului Încasări, a declarat, astăzi (marţi – n.r.), în faţa Directorului Executiv al instituţiei, că a sustras suma de 41.905 lei din casierie, prin încasarea taxelor de parcare anuale plătite de contribuabilii din Sectorul 5 şi nedepunerea sumelor echivalente la Trezoreria Sectorului 5 în zilele de 14, 18, 19, 20 şi 25 ianuarie 2021, conform Primăriei Sector 5.

„Angajata a declarat că a acţionat singură, fără sprijinul altor funcţionari ai Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 şi că va returna cât mai repede posibil suma cu care a prejudiciat instituţia”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, femeia a depus cererea de încetare a contractului individual de muncă cu acordul părţilor. Solicitarea a fost aprobată pe loc.

„Biroul Juridic al instituţiei a sesizat imediat organele de urmărire penală. De asemenea, va fi anunţat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 de situaţia mai sus menţionată”, se arată în finalul comunicatului de presă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/portmoneu-cu-bani-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/portmoneu-cu-bani-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O angajată a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5, având funcţia de Şef al Biroului Încasări, a declarat, astăzi (marţi - n.r.), în faţa Directorului Executiv al instituţiei, că a sustras suma de...