Criza a dat peste cap foarte multe afaceri şi mulţi se întreabă cum o să se redreseze.

Speranţa Munteau, consultant în restructurare, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Ziarul Financiar despre situaţia actuală cu care se confruntă companiile din România. Ea spune că multe dintre ele vor fi afectate de noul comportament de consum manifestat de oameni în timpul lockdownului şi crede că sectorul HoReCa va suferi câteva modificări.

Mai mult, în faţa acestei crize, cele mai vulnerabile companii sunt evident cele care au avut în anii anteriori o cifră de afaceri mică. Băncile vor căuta să le sprijine însă acest lucru se poate realiza numai prin creditarea depozitelor făcute de oameni, iar pentru acest lucru, anumite businessuri vor avea de îndeplinit nişte criterii de eligibilitate impuse de bănci. 

„Nu o să ne trezim, nu o să fim deloc în genul acela de situaţie. Acum există un excedent aproape de lichiditate în piaţă, iar băncile sunt bine şi vor să susţină companiile. Locul în care eu sunt îngrijorată sunt companiile relativ mici. Sunt foarte multe companii în România, marea majoritate covârşitaore sub 10 milioane cifră de afaceri. Aceste companii sunt cele mai vulnerabile”, crede Speranţa Munteau.

Tot ea mai spune că dacă procedura de intrare în insolvenţă va fi revizuită şi eficientizată, mai multe opţiuni de restructurare vor deveni posibile.

„Aliniat cu băncile ar trebui să existe şi alte surse de finanţare. Ar trebui să ai un cadru pentru companiile mici care să le permită o restructurare uşoară. Avem foarte multe companii mici, fără capital sau foarte puţin capitalizate stând pe credit bancar şi sunt foarte vulnerabile la genul acesta de situaţii prin care trecem acum”, 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/calculator-taxe-publimedia-shutterstock.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/calculator-taxe-publimedia-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Criza a dat peste cap foarte multe afaceri şi mulţi se întreabă cum o să se redreseze. Speranţa Munteau, consultant în restructurare, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Ziarul Financiar despre situaţia actuală...