Publicistul Ion Cristoiu avertizează că relaxarea restricţiilor din România privind pandemia, în timp ce în Occident se întâmplă tocmai inves, vine pe fondul viziunii idilice a preşedintului Iohannis, care, în loc să admită că ne furăm căciula singuri şi să ia măsuri, evită orice implicare pentru a nu avea bătăi de cap.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Peste tot în Europa bate un vînt de îngrijorare. După licărul de speranţă provocat de venirea Vaccinului, transformată dintr-o simplă chestiune medicală (pînă la urmă, Vaccinul e un medicament, nu-i aşa?) într-o ceremonie publicitară la nivel de Continent, s-a prăvălit peste europeni pesimismul stîrnit de Pericolul întruchipat de noua tulpină de Coronavirus, declarată de englezi cu 30% mai mortală decît tulpina de pînă acum. Prin urmare, peste tot în Europa, sporesc măsurile de protecţie, ceea ce înseamnă creşterea restricţiilor.

Spicuiesc din presă:

Comisia Europeană a recomandat ţărilor membre să micşoreze numărul călătoriilor neesenţiale ale cetăţenilor dincolo de graniţele ţării.

Franţa îşi întăreşte controalele la frontiere şi aplică restricţii de intrare pe teritoriul său şi pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene. Începând cu 24 ianuarie 2021, toţi cei care vor intra pe teritoriul francez, indiferent pe ce cale, trebuie să prezinte un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore şi apoi să intre în carantină în următoarele şapte zile.

Nemţii trebuie să respecte restricţii sociale şi economice severe cel puţin până la jumătatea lunii viitoare, după ce cancelarul Angela Merkel şi premierii landurilor federale au hotărât să prelungească actualul lockdown.

În Spania, autorităţile regionale de la Madrid au instaurat măsuri noi de izolare a mai multor localităţi şi cartiere, unde a crescut rata infectărilor, dar şi aplicarea unor restricţii valabile pentru întreaga regiune timp de 14 zile: închiderea localurilor la ora 22:00 în toată regiunea şi interzicerea ieşirea pe stradă începând cu ora 23:00. Şi alte regiuni spaniole au anunţat izolarea mai multor localităţi, închiderea restaurantelor, a barurilor şi a magazinelor la ora 20:00, precum şi interzicerea întâlnirilor în grupuri mai mari de 4 persoane sau cu alte persoane decât cele cu care se convieţuieşte.

În Italia, majoritatea regiunilor au intrat în izolare pentru aproape o lună. Trei dintre acestea sunt roşii, iar nouă, portocalii. Sunt permise ieşirile din casă între orele 5:00 şi 22:00, doar din motive de muncă, de sănătate şi de strictă necesitate. În zonele roşii şi portocalii restaurantele şi barurile rămân închise dar pot să livreze mâncare şi produse la domiciliu, iar după ora 18:00 nimeni nu poate intra într-un local public, nici măcar pentru a cumpăra mâncare pentru acasă. La nivel naţional, însă, chiar şi în cele cinci zone galbene sunt interzise deplasările de la o regiune la alta până la 15 februarie. Staţiunile de schi rămân închise până la 15 februarie.

 

Concomitent, s-a ivit şi creşte o nouă îngrijorare, pe cale de a deveni nelinişte.

Dozele pe care urmau să le primească ţările membre UE, în virtutea unei înţelegeri ticluite pe şest de Comisia Europeană cu doar cîteva companii, să reduc de la o zi la alta.

Toate aceste îngrijorări nu sînt împărtăşite de Autorităţile noastre. La noi nu bate crivăţul. La noi, vorba cîntecului, Suflă vînt de primăvară/ Păsările cîntă iară. Epidemiologul Ovidiu Jurma a descris exact situaţia din România:

<Atitudinea autorităţilor este disproporţionată faţă de pericolul enorm pe care îl are această boală. Încep să vină rapoarte dinspre Brazilia care arată că tulpina de COVID-19 este una mult mai agravată. Inclusiv OMS, guvernele din Occident sunt extrem de prudente, iar noi nu am stat în carantină ca ei. Situaţia în România a fost relaxată comparativ cu alte ţări. Dincolo de faptul că se deschid restaurante, cinematografe, care sunt opţionale pentru populaţie, deschidem şcoli. Sunt profesori care nu au apucat să se vaccineze în timp util. De altfel, avem clase cu câte 36 de copii înghesuiţi>.

România, răsfăţată de unii ca fiind Grădina Maicii Domnului, pare, prin raportare la alte ţări europene, chiar o Grădină ocrotită de Maica Domnului. În timp ce în Occident, sporesc măsurile de restricţie, la noi, sporesc măsurile de relaxare. Dîndu-i cu tifla lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, Nicuşor Dan, împreună cu prefectul Traian Berbeceanu, amîndoi de sorginte PNL-istă, au decis ridicarea unei mari părţi a restricţiilor în Bucureşti. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Operaţiunii Vaccinare, nu suflă o vorbă despre reducerea dozelor şi pentru România. Ai impresia ascultîndu-l că te afli în mijlocul unui bal de la Cercul Militar, unde locotenenţi curtenitori dansează cu cucoane galeşe. Potrivit autorităţilor vaccinarea se desfăşoară fără nici o problemă, românii dau năvală să se vaccineze, numărul de infectări scade de la o zi la alta, dozele de vaccinare vin în ritm duduitor. În mai – iunie 2020, Cioclii Apocaliptici, Raed Arafat, Virgil Musta, Streinu Cercel ne băteau la cap să fim vigilenţi, să respectăm măsurile de protecţie.

Acum ei sînt de un optimism egal cu beatitudinea dată de consumul de droguri. Raed Arafat ajunsese să fie sperietoarea copiilor prin zicerile sale sinistre. Iată-l acum într-un dialog la un post de televiziune străduindu-se din răsputeri să justifice o relaxare pe care înainte de alegeri o condamnase ca fiind criminală:

Raed Arafat: Fiecare ţară a luat măsuri pe situaţia ei epidemiologică şi pe riscurile pe care le-a calculat şi, într-adevăr, în Europa dacă ne uităm unde stăm noi acum şi unde stă majoritatea sau în mai multe ţări din Europa, acolo răspândirea este altfel. Avem incidenţă mare, avem cazuri multe la spitale, deci ei sunt într-un val evident şi pentru asta iau măsurile de protecţie şi de prevenire şi de răspuns, inclusiv reducerea circulaţiei. De exemplu, Franţa a intrat, de la ora 20:00, şi a coborât la ora 18:00, inclusiv limitări de acces în ţară. Deci, vedeţi, să nu uităm ce am făcut şi noi la începutul pandemiei în România, tot măsuri similare şi am mai luat. Adică au fost măsuri care nu neapărat întotdeauna s-au sincronizat pe plan european ca fiecare ţară să aibă aceeaşi măsură în acelaşi moment. E posibil, la un moment dat, în Olanda să se îmbunătăţească sau în Marea Britanie să se îmbunătăţească situaţia acolo şi să vedem că se înrăutăţeşte într-o ţara în care situaţia era mai controlabilă. Am văzut acest lucru. Vedeam Portugalia acum, care începe să aibă probleme serioase, după ce Portugalia nu a avut un impact major al virusului iniţial. Deci asta este situaţia cu pandemia. Nu există un impact egal peste tot în acelaşi moment şi un răspuns egal peste tot în acelaşi moment. După cum vedeţi, măsurile, chiar dacă sunt identice, pe care le luăm cu alte ţări, ele nu sunt luate în acelaşi moment, pentru că depind de momentul epidemiologic.>

Nicolae Ceauşescu vorbea cu mîndrie de un socialism românesc. Iată-l pe Raed Arafat lansînd teza unei Pandemii româneşti. O Pandemie mult mai de treabă cu muritorii decît cea din toate statele europene.

Pînă la alegeri, Klaus Iohannis a ieşit în spaţiul public doar pentru a ne avertiza că e groasă rău. Acum, Klaus Iohannis nu mai conteneşte a ne convinge că nu e nici un motiv de îngrijorare. Totul merge cum nu se poate mai bine în România, cea mai bună dintre lumile posibile. Vaccinarea se desfăşoară perfect, dozele vin în România în valuri, numărul de infectări scade de la o zi la alta. Românii sînt singurii de planetă care iau cu asalt centrele de vaccinare, astfel încît pînă-n toamnă se vor vaccina mai mulţi cetăţeni decît locuitori are ţara.

Ce mai încolo şi încoace, gata, în vară vom scăpa de Pandemie:

<Sunt foarte bucuros să constat că atmosfera în general se schimbă şi foarte multă lume doreşte să se vaccineze. Este o schimbare pe care o salut în mod explicit, o schimbare de atitudine, şi, în săptămânile şi lunile următoare, cum vor veni tot mai multe doze de vaccin, tot mai multă lume va beneficia efectiv de serviciul de vaccinare. (…)

În această săptămână deja centrul începe efectiv, cum foarte multe centre în toată ţara încep în aceste zile să funcţioneze. Vor creşte gradual capacitatea, aşa cum vor veni din ce în ce mai multe doze de vaccin, şi noi avem cu toţii speranţa ca până în vară să avem suficiente persoane vaccinate pentru a termina cu această pandemie.>

E limpede că această imagine roz bombon, amintind de cea promovată de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, are ca izvor viziunea lui Klaus Iohannis.

Chiar şi Nicolae Ceauşescu, după ce se bătea în piept cu Măreţele realizări, vorbea şi despre lipsuri, critica diferite instituţii, pentru că lucrurile nu merg bine, avertiza asupra unor pericole.

Klaus Iohannis împărtăşeşte o viziune idilică asupra României din aceste zile amintind prin artificialitatea leşinată de cea cu zarzării înfloriţi din proza lui Ionel Teodoreanu.

Nu ştie Klaus Iohannis că vaccinarea merge alandala? Nu ştie Klaus Iohannis că dozele de vaccin se reduc de la o zi la alta? Nu ştie Klaus Iohannis că numărul mic de infectări e un Ne furăm căciula singuri, pentru că exprimă numărul mic de testări?

Fireşte că ştie.

El evită însă recunoaşterea dificultăţilor, a neîmplinirilor, a lucrurilor care nu merg bine, din grija de a nu avea bătăi de cap.

Orice recunoaştere a problemelor, însoţită de criticarea instituţiilor responsabile, înseamnă automat angajamentul de a se implica pentru a remedia situaţia.

L-am comparat pe Klaus Iohannis în mai multe rînduri pentru poziţia asta cu bărbatul care nu vrea să recunoască evidenţa că nevastă-sa îl înşală.

Dacă ar recunoaşte, s-ar vedea obligat să divorţeze.

Inevitabile bătăi de cap.

Or el nu vrea să aibă bătăi de cap”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu avertizează că relaxarea restricţiilor din România privind pandemia, în timp ce în Occident se întâmplă tocmai inves, vine pe fondul viziunii idilice a preşedintului Iohannis, care, în loc să admită că ne furăm...