Potrivit unui comunicat al companiei, cele două noi rute vor fi operate cu două zboruri/săptămână, marţea şi sâmbăta, între 15 iunie şi 15 septembrie 2021. Tarifele încep de la 149 de lei, iar biletele sunt disponibile pe site.

Aceste noi rute se adaugă celor trei deja existente operate de la Aeroportul Otopeni către staţiunile greceşti, destinaţii populare de vacanţă pentru români. Astfel, pasagerii din Bucureşti şi împrejurimi vor putea călători cu Wizz Air către cinci destinaţii de vacanţă din Grecia în această vară: Heraklion, Mykonos, Santorini, Zakynthos şi Corfu, a mai transmis compania.

„Suntem bucuroşi să anunţăm extinderea reţelei noastre de rute din România către Grecia cu două noi destinaţii de vacanţă captivante. Cu noile rute de la Bucureşti la Zakynthos şi Corfu, aducem mai multe oportunităţi de călătorie pentru români, care se pot bucura de tarife ultra-reduse şi pot călători în siguranţă către destinaţiile lor preferate de vacanţă la bordul aeronavelor noastre moderne”, a declarat Andras Rado, Senior Corporate Communications Manager la Wizz Air.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/airbus-320-200-wizz-air-2-c.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/airbus-320-200-wizz-air-2-c-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al companiei, cele două noi rute vor fi operate cu două zboruri/săptămână, marţea şi sâmbăta, între 15 iunie şi 15 septembrie 2021. Tarifele încep de la 149 de lei, iar biletele sunt disponibile...